Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

Am uitat să ne iubim?

Hello, everybody! 

Azi vreau să vorbim despre un subiect tot mai întâlnit în zilele noastre și anume IUBIREA.

Ok, poate deja te gândești: ”Mhm, alta care vorbește pe blog despre tâmpenii”, dar s-ar putea să rămâi puțin surprins. De ce? Well...azi simțeam un dor nebun să vorbesc despre iubirea pentru semenii noștri, iubirea pentru natură, pentru animale, iubirea pentru cărți, pentru stele, pentru apus. Iubirea care, cel puțin in mediul cotidian, s-a risipit. A rămas vie iubirea pentru bani, pentru bijuterii, pentru vacanțe, pentru...tot ce înseamnă valoare materială. 

Seara trecută văzusem acel articol, de fapt, unul dintre articolele despre prăpădul din Australia, unde erau atașate fotografii cu animăluțele supraviețuitoare care se strângeau la piept unele pe celelalte și mi s-a strecurat în suflet un sentiment de tristețe, pe care, cu greu, mi l-am putut ține în frâu. Doar privind ochii lor mari și înlăcrimați alături de gheruțele încrucișate, îți poți da seama câtă iubire și compasiune poate exista în trupul și ființa unui animal, pe care noi, oamenii, cu mult dezumanizați, îl desconsiderăm. Glisând printre poze, am dat de doi urși koala, cel mai probabil mamă-fiu, care aveau ochii împăienjeniți de lacrimi, iar trupurile lor erau lipite unul de altul, protejându-se; acela a fost un moment în care, încă o dată, am realizat că noi, cei care umblăm în două picioare pe pământ suntem de fapt, singurele animale în viață. Încă o dată mi-am dat seama că daca am iubi așa cum iubesc aceste ființe absolut minunate, tot ceea ce ne înconjoară ar fi mai bun, noi am fi mai buni, natura ar fi mai vie, copiii noștri ar fi mai fericiți, diferențele dintre clasele sociale nu ar mai exista, bullying-ul din școli nu ar mai fi o problemă globală, bătrânii noștri n-ar mai suferi... 

Dacă am învăța să punem mai mult preț pe oameni decât pe lucrurile materiale, dacă am învăța să ne iubim pe noi înșine fără a mai arunca cu pietre în cei de lângă , viața noastră ar fi mai simplă. Dar la momentul actual există doar ”dacă”.

Am uitat să ne iubim? Rău îmi pare să spun că DA. Am uitat să dăruim; să dăruim zâmbete, să dăruim o floare, să dăruim un sfat. Am uitat să fim OAMENI, iar asta este mai mult decât trist. 

Am uitat să ridicăm mâna doar pentru a mângâia și am învățat să deschidem gura doar pentru a țipa, am uitat să fim OAMENI! Prin urmare, stadiul în care ne aflăm ca umanitate este consecința propriilor noastre fapte, pentru că da, am uitat să ne iubim.

Update: Una dintre consecințe este prezența virusului Covid-19 din prezent.

Dacă aș putea să ofer acum un sfat pentru tine, cititorule, ar fi acela de a te autoeduca, de a nu te mai subaprecia, de a nu-i subaprecia nici pe ceilalți, de a dărui, de a ajuta, de a nu rămâne indiferent și de a fi OM. Să ne recâștigăm umanitatea pe care am pierdut-o cu decenii în urmă. Hai să  deschidem ochii larg și să învățăm din nenorocirea acestor nevinovate animale care, pentru a mia oară, ne oferă lecții de viață greu de închipuit. 

Cu tristețe și speranță,  Denisa Nițu.

 

       Sursă fotografie: Antena1