Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

Sursă fotografie: Kudika.ro

Cum să ne educăm copiii. Cum le putem schimba traiectoria viitorului prin educație.

Hei, oameni frumoși! 

Vreau să vă povestesc ce am pățit cu doar o oră în urmă. 

Cum se aproprie perioada examenelor și avem de prezentat proiecte și de dat parțiale, de dimineață m-am îmbrăcat gros și am plecat cu taxiul spre facultate. Pentru că am avut proasta decizie de a-mi lua cizme cu toc, afară fiind polei, am stat ca pe ghimpi să ajung întreagă în stație(inițial am vrut să merg cu autobuzul, dar nu mă încadram în timp și am zis să nu mă risc tocmai azi) pentru că îmi alunecau foarte rău cizmele pe stradă. În fine, am ajuns la facultate, mi-am prezentat proiectul la audit intern și mi-am dat lucrarea la contabilitate, apoi am plecat spre stație pentru a lua autobuzul. După ce am coborât, am mers agale spre casă și mi-am scos telefonul pentru a mă uita la mesajele de pe blog, la oamenii care și-au mai dat cu părerea. Anyway, eram concentrată și pe unde calc ca să nu fac vreo prostie să cad, dar eram atentă și la telefon, fiind încântată de ceea ce vedeam și cumva gânditoare la cum am reușit în timp scurt să transmit oamenilor trăirea mea. Pentru că deja ajunsesem pe un norișor acolo sus și nu m-am mai uitat pe drum, am reușit să îmi iau o trântă cum numai la derdeluș când mă dădeam cu sania mai pățisem. Din față înspre mine venea o tânără mămică cu fiul său de cinci anișori. Copilul, pe nume Octavian( Tavi, cum îi spune mama sa), văzându-mă jos amorțită de durerea provocată și pe alocuri, zâmbind de situația creată, s-a desprins din brațele mamei și a alergat într-un suflet spre mine, aruncându-se în brațele mele(mai tare mă durea). Speriat de cum căzusem, mă întreabă: ”Sunteți bine? Vă doare fundulețul? Și eu am căzut ieri când mă jucam în parc cu iubita mea, Maria, și m-a durut tare rău..”  

În momentul acela am simțit că nu mai am cuvinte, el continuând cu ”Să te ridic, haideee!” După ce m-am ridicat, a ajuns și mama lângă noi, întrebându-mă dacă sunt bine, zicându-i copilașului ”bravo, mami, ai ajutat fetița să se ridice!” și pupându-i obrajii îmbujorați. 

Eu eram complet uluită de cum a procedat micuțul, mulțumindu-i de câteva ori, după care am întrebat-o pe mama sa câți ani are și cum îl cheamă. Mi-a răspuns că luna viitoare împlinește cinci anișori și se numește Octavian Daniel. I-am spus cu emoții vizibile că este o mamă extrem de norocoasă să aibă un asemenea copil respectuos și cu un spirit de ajutorare dezvoltat mult prea repede pentru vârsta fragedă pe care o are; continuând prin a-i spune că este prima oară când trec prin astfel de sentimente și de emoții cu adevărat copleșitoare. 

Auzind vorbele mele, mi-a zis să ne tragem mai intr-o margine să nu vină mașini și cu un nod în gât mi-a spus că tatăl copilului i-a părăsit acum doi ani, Tavi rămănând singurul ei sprijin și ajutor; încercând zi de zi să facă din el un om bun și cu suflet, așa cum nu a fost fostul ei soț, în momentul în care a decis să plece cu o fată de nouăsprezece ani într-o altă țară și să îi lase. Copilul când a văzut tristețea mamei, i-a strâns puternic mâna și i-a zis ”Te iubesc, mami!”, zâmbindu-i inocent și pur. 

Printre altele, le-am zis că le mulțumesc pentru lecția de viață ce mi-au dat-o, i-am îmbrățișat și am plecat spre casă. 

Acum când încă mă gândesc la ei, îmi doresc să fiu cel puțin o mamă la fel de bună ca această femeie și să îmi pot educa copilul în modul frumos în care a făcut-o și o face ea. 

Ca să vedeți cât de importantă este comunicarea, deschiderea, iubirea, respectul și compasiunea intr-o relație, fie ea amicală, amoroasă, colegială si iată uite, mamă-fiu. 

Cât de importanți sunt cei șapte ani de acasă și cum le putem schimba viața și viitorul printr-o creștere frumoasă și armonioasă. Cum le putem insufla bunătatea prin a fi noi înșine buni și cum putem forma din ei oameni cu caracter și principii. Asta îmi doresc să ofer și eu pe mai departe. Așa m-au crescut și ai mei, cu bunătate, cu trudă și azi s-a format un om cel puțin bun și sufletist. 

Cu siguranță voi ține minte această zi până la finalul vieții. Mulțumesc Octavian și mulțumesc mamei tale pentru buna creștere pe care ți-o oferă zi de zi. 

    * Denisa Nițu*