Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

De ce să dau banii pe cărți?

                       Hei!

Tot mai des aud că nu are rost să mai cumpărăm cărți când putem citi online sau chiar deloc, că “la ce avem nevoie!?”, nu? Eh, dragilor, tocmai de aceea peste 50% din români au un vocabular sărac și tocmai de aceea suntem atât de puțin informați cu ceea ce ține de cultură generală. “De ce să dau banii pe cărți?” este tot mai întâlnită azi, oamenii punând prea puțin accent pe cultură și dezvoltare personală, alegând să dea banii pe orice altceva. Nu vreau să fiu ipocrită, dar primele cărți pe care le-am adăugat în biblioteca mea au fost la vârsta de 10 ani când, venind la Sibiu la sora mea cea mare, Ramona, am fost cu ea să îmi cumpere un teanc de cărți de tot felul, pentru a-mi îmbogăți vocabularul și a-mi îmbunătăți cititul.

Dacă aș face o paralelă între mine și un bun prieten de al meu, care, de altfel, este foarte deștept, mai ales când vine vorba de științe exacte, nu a pus mâna pe o carte de literatură sau dezvoltare personală în viața lui; de ce? Pentru că “Nu-mi place să citesc, mă plictisesc, mai bine fac o problemă la fizică.” Ce-i drept, nu mă pot compara cu aptitudinile pe care le are la această materie, însă, ca o diferență între cele două contradicții ar fi că el nu are deloc un vocabular bogat și nici o exprimare corectă și coerentă atunci când ține un discurs; însă, așa cum am spus, greu să îl poată întrece cineva la fizică sau matematică; este un geniu înnăscut și pentru asta te felicit, S.! Trebuie să recunosc că mereu l-am bătut la cap pentru a pune mâna pe o singură carte, poate-poate își schimbă părerea în legătură cu ele, însă nu am avut câștig de cauză. Și nu este singura persoană pe care o cunosc care alege să dea banii pe altceva, numai pe o carte nu.

Până la urmă, pentru ce este bun cititul? Este folositor la ceva? Eu pot să vă spun că m-a ajutat foarte mult: de la a învăța să mă exprim liber, corect și coerent, la a-mi dezvolta paleta de cuvinte din vocabular, până la a învăța să pun pe foaie ceea ce trăiesc, într-un mod cât de cât explicit. Cititul mă relaxează, mă transpune în personajul din poveste și mă teleportează într-un alt univers. Îmi place să citesc atât online, cât și în format fizic; mai ales că așa pot avea propria mea bibliotecă, fapt care îmi aduce multă mulțumire. Ceea ce vă îndrum și pe voi, pentru că veți descoperi lucruri foarte frumoase și veți învăța și experimenta mai mult decât vă puteți imagina. O carte în plus e o experiență în plus.

De ce credeți că avem o rată atât de ridicată de analfabetism? Pentru că, din păcate, mulți nu mai dau importanță educației. Dacă vreți să faceți cadou cuiva și nu știți ce, luați o carte; veți face un mare bine persoanei respective. Printr-o singură carte poate învăța zeci de lucruri noi și își poate îmbogăți vorbirea într-un mod considerabil. De la “De ce să dau banii pe cărți?” treci la “Ce carte să îmi mai cumpăr?” și vei observa ce schimbări majore vor apărea. Educă-te și educă-i și pe cei de lângă tine, mai ales pe cei mici. Obișnuiește-i cu cititul și îndrumă-i să-și aleagă singuri cărțile.

Pe data viitoare, Denisa Nițu!

Sursa: bunadimineata.ro