Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

De ce apreciem un om fix după ce îl pierdem? Stă în natura noastră umană?!

         Bună seara, dragilor!

Și voi v-ați întrebat în nenumărate rânduri de ce ați început să apreciați un om din viața voastră fix după ce l-ați pierdut, nu-i așa? Oare de ce facem asta? De ce nu apreciem totul la timp și de ce trebuie să pierdem o persoană, ca să ne dăm seama cât de mult o iubim, de fapt?! Încep să cred că pur și simplu asta face parte din natura noastră umană. Efectiv toți, mai devreme sau mai târziu am trecut prin această experiență. Dar de ce!? De ce ne dăm seama ce mare lucru e să fii sănătos, abia când ne îmbolnăvim? Sau ce bine era să fim copii, abia când ajungem la maturitate și ne lovim de greutățile vieții? Sau când pierdem un prieten, ca mai apoi să îi simțim lipsa? Sau iubita/iubitul, ca mai apoi să îi vrem din nou lângă noi? Sau că nu știm să apreciem dinții, cât timp îi avem?! (proverb românesc)

Dacă ne diferențiem de animale prin faptul că noi avem raționament, de ce ajungem să ne dăm cu pumnii în cap după ce un om a plecat din viața noastră, din motive de despărțire sau pentru că nu se mai află printre cei vii și regretăm că nu i-am apreciat la timp?!

Bănuiesc că toți ne întrebăm asta, nu-i așa? Și e al naibii de dureros. Dar știți ce am mai observat? Și dacă acea persoană revine în viața noastră(dacă se mai poate) și din nou avem acea iubire și acel sentiment puternic de a nu mai vrea să o pierdem, tot facem cumva și revenim la vechiile obiceiuri, uitând ce avem lângă noi și uitând să apreciem ceea ce, mai devreme, regretam că l-am pierdut. De ce? De ce naiba suntem atât de imbecili încât să nu fim in stare să trăim fericiți, fără să mai complicăm lucrurile?! De ce noi, oamenii, nu avem capacitatea de a trăi fericiți și de a face, la rândul nostru, fericiți pe cei de lângă noi, fără drame?

Pentru că face parte din natura noastră?! Din egoism și orgoliu nemăsurat? Cam acesta este răspunsul pe care am ajuns să mi-l ofer, după o viață de întrebări care duceau în aceeași direcție. Pentru că atunci când o persoană începe să fie legată de noi, tindem să o acaparăm, să o posedăm chiar și să îi micșorăm importanța, exact ca pe o mână sau un picior; organe de sine stătătoare și complet ale noastre. Așa cum nu ne afectează faptul că mâinile ni se mișcă, așa nu ne afectează nici ce ne spune celălalt, tocmai că în sinea noastră considerăm că ne aparține și niciodată nu va încerca să se ridice împotriva noastră sau să ne părăsească.

Dragostea e generoasă, dragostea înseamnă să dai tot ce ai mai bun din tine celuilalt, dar când dorințele noastre încep să se bată cap în cap cu dorințele celuilalt, din prea mult egoism și prea mult mângâiat al eu-lui nostru personal, ajungem să rănim, să frângem inimi și să nu ne mai pese de ce își dorește și cel de lângă; așa se ajunge mai târziu la regrete și ”pumni în cap” că trebuia să fie totul altfel. Oricât de mult ne-am dori să nu mai repetăm greșelile trecute și să ne dedicăm atenția și iubirea omului de lângă noi, tot ajungem să nu punem preț pe ceea ce merită. Mereu vom da cu capul de sus când va fi prea târziu; persoana respectivă trezindu-se la realitate și renunțând să mai facă parte din aceeași bulă ca și noi și pur și simplu se eliberează și caută fericirea în altă parte, mai primitoare decât ceea ce i s-a oferit. Nu suntem în stare să trăim în prezent și să apreciem ceea ce avem; nu considerăm că ceea ce avem este un dar(cum și este, de fapt), ci o întâmplare; fapt care duce mereu la regretul ”dar dacă aș fi..”

Rari sunt oamenii care, atunci când primesc o palmă de la viață, au mare grijă ca a doua oară să nu se mai întâmple și apreciază ceea ce au la timp.

Învaţă să apreciezi persoanele care te admiră, te consideră un prieten bun, te caută şi le pasă de tine cu adevărat. Dacă nu îi vei aprecia, timpul te va forţa să apreciezi ceea ce ai avut. Apreciază lucrurile şi oamenii din viaţa ta mereu, fără scuze. Ţine minte că timpul nu aşteaptă pe nimeni. Învaţă să preţuieşti ceea ce ai mereu!

Înainte sa spunem cuiva o vorbă rea, mai bine ne gândim la oamenii care nu pot vorbi. Înainte să spunem că mâncarea nu este gustoasă, mai bine ne gândim la cineva care flămânzește, că nu are ce să mănânce.

     *Denisa Nițu*