Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

Cum ne-am împăcat după 8 luni?! Am luat avionul și am plecat la el.

Vezi și link-ul următor!

Heiiii, lume!

În urma articolului cu nunta mea, mi-a scris un vechi prieten și m-a rugat să fac un altul în care să vă povestesc și vouă cum ne-am împăcat DUPĂ 8 luni de separare.

Am ezitat la început, ca să fiu sinceră, pentru că am simțit cumva că intru prea mult în intimitatea mea, însă m-am gândit mai bine și am decis, totuși, să vă povestesc și întâmplarea aceasta.

Țin să precizez că nu era singura despărțire și nici ultima(au mai urmat câteva de scurtă durată (suntem impulsivi și luăm decizii negândite pe moment) ), însă aceea a rămas cumva în mintea tuturor prietenilor noștri și, mai ales, în mintea noastră.

Aș descrie-o ca pe o întâmplare tragi-comică, pentru că este destul de ciudată, cu drame și bullshit-uri și... amuzantă, în același timp. Să încep, nu-i așa? :))

Totul se întâmplă undeva aproape de sfârșitul clasei a XI-a, în clubul Divino din Vâlcea. Ăh? Vă dă cu virgulă, corect? :))

Să continui; eu și una dintre cele mai bune prietene de pe acea vreme, am ieșit “ca fetele” în club, cred că era ceva cu “conflictul liceelor”. Ca să fie treaba treabă, nu am ieșit singure, ci cu încă alte câteva persoane, cunoștiințe de ale ei. Eu în această perioadă nu mai țineam legătura cu EL, ba chiar mai mult, ne aveam la block pe unde apucasem. Acesta era plecat în Spania de vreo 7 luni jumate, imediat după ce a ajuns, ne-am despărțit; “motivul” era că stă mult acolo și nu putem continua. Spun “motivul”, pentru că, dacă mă întrebi pe mine, în niciun caz nu era aceasta problema, ci faptul că se stabilise într-o altă țară, cu o grămadă de oportunități și mai ales, cu o grămadă de fete frumoase, asa că a zis să rămânem amici.

Ok, pentru că nu am vrut nici în ruptul capului să fiu amica lui, am decis să rupem legătura și m-am îndepărtat, blocându-l pe rețelele de social-media. După această despărțire, aparent definitivă, făcusem schimbări majore la mine: m-am vopsit, m-am tuns baiețește, mergeam mult la alergat și aveam în jur de 48kg(de la 53), ieșeam mult în oraș și citeam tot felul de cărți. Abia împlinisem 18 ani și profitam la maxim. Mă rog, știu că în acea perioadă mă mai uitam de la fete ce noutăți mai avea pe profilul de facebook; evident că se “posta” întruna cu fete de acolo, prin cluburi cel mai frecvent; ceea ce nu-mi pica bine, dar nici nu puteam să mă plâng; eram curtată și eu, la rândul meu, doar că eram o neserioasă și nu stăteam prea mult la discuții aiurea dacă nu-mi plăcea din prima cineva(și da, nu reușisem să plac pe nimeni în perioada aceea, deși roiau în jurul meu băieți de vârsta mea). În fine, acum să derulăm înapoi la seara din club. Știu că aveam o tunsoare “bengoasă” ( eram tunsă pe o parte și roșcatul ăla “forță” din păr (să mă adaptez la vocabularul de la 18 ani) ), o pereche de jeanși cu turul lăsat și rupți(evident), un maieu scurt(cât să mi se vadă abdomenul(nu mancasem toată ziua că să fie și mai plat) ), o pereche de tocuri( mă mir că nu mi-am rupt dracului gâtul) și o jachetă. Bombă, nu-i așa? Zici că făceam reclamă la videochat, dar ce să mai?!

Mă rog, de când am plecat de acasă, am simțit că ceva nu e bine, eram agitată. Am ajuns în club, am dat-o pe shot-uri(bineînțeles că am făcut chetă, ce credeați? :)) ); când dau să mă ridic pentru a dansa, unul lângă mine leit ca ăsta al meu. Am crezut că fac infarct; îmi fugeau ochii numa’ la ăla( ulterior am ieșit cu el, dar era “prăjit” omul, pentru a putea avea un dialog cel puțin “pământean”, așa că am lăsat-o în aer). Am trecut și peste asta, eram deja amețită de la prostia aia de vodkă și ce naiba mai aveam pe masă și văd că intră în club cel mai bun prieten al LUI. M-am dus să îl salut și ce credeți? Vorbea cu el! Cu el, chiar atunci! Pe mess! Pentru că eram amețită de la alcool, i-am luat telefonul din mână și i-am scris “Ce faci, mă? Sunt Nițu!”, după care a început scandalul. L-am făcut albie de porci, ne-am reproșat, ne-am jignit; toate relele se adunaseră în conversația aceea; culmea ironiei, i-a murit bateria la telefon a acestui prieten comun și am încheiat cearta(din păcate pentru mine). :))

Știu că am început să dansez fară oprire, țipam și aplaudam, de băut nici nu mai zic(atât m-a dus pe mine capul atunci) și orice băiat voia să danseze cu mine, era refuzat în cel mai nesimțit și arogant mod posibil(îmi pare rău, băieți, eram o copilă de 18 ani îndrăgostită, rebelă și nesimțită; aș fi putut refuza frumos).

Spre dimineață, am plecat acasă. Mă durea capul îngrozitor și nu eram deloc mândră de faptul că băusem atât. Acum nu vă gândiți că mă lua cineva de pe jos, dar fiind fată, din 3-4 shot-uri deja visam că eram pe lună și atingeam stelele cu degetul de la picior, sincer.

Când ne-am trezit, găsesc pe whapp un mesaj de la?! Aham, da, de la EL! Apucase să-mi dea block înaintea mea și în dimineața aceea m-a scos. Ce scria? Ahhhhmm? Ce naiba scria?? Stați așa, vă pregătiți emoțional, sper. Scria “Bună dimineața, iubire! 😘😘”

Păi, marțafoiule, ce crezi că faci aici, mă?”- îmi zic eu. Eram total debusolată. Adică ne certăm o oră ca tâmpiții, ne-am făcut ca la ușa cortului și apoi mesaj cu un asemenea text, mă?

În fine, m-am dezmeticit, am mai citit o dată și ca o duduie proastă ce eram, scriu: “Bună dimineața, iubire și ție! 😊”

Așa proastă? Păi cam da! Mă rog, trecând peste, mi-a răspuns imediat și de atunci 3 săptămâni vorbeam non-stop! Mă, non-stop!(cred că voia să mă țină ocupată, să nu cumva să vorbesc și cu alții) :))

Ne-am împăcat și ulterior am luat vacanță și pe 7 iulie eram în avion spre Spania! Atât de dementă am fost că m-am dus la mami și la tati și zic “pot să merg în vacanță la el, poooot?!” Ce era să-mi facă? Eram majoră și aveau și foarte mare încredere în mine, așa că m-au lăsat. Doar că tati a fost epic! Epic, vă zic! Se uită lung la mine și zice “pleci domnișoară și te întorci femeie!”

Bine, recunosc, a zis-o altfel, dar nu reproduc că, parcă văd că citește asta și mă sună (cu frate-miu în frunte) să mă tragă de urechi :))); dar sensul era același.

După 8 luni și aparent o despărțire definitivă, am luat avionul și am plecat în Spania pentru o lună și jumătate!

Eh, evident că ne-am mai certat de atunci de sute de ori și separat de vreo 4; dar pe scurt de atunci până acum: la 19 ani mi-a dat inelul, de ziua mea, chiar; tot la 19 ne-am mutat împreună doar noi doi și de atunci cam la fel de nebuni suntem și acum, dar mai asumați, față de cum ne-am cunoscut și eram niște copii amândoi. Așa că da, ne-am împăcat după 8 luni de separare printr-o noapte banală în club. Pentru că, dacă eu nu aș fi mers cu fetele în seara aceea și stăteam pe treaba mea și nu umblam în telefonul prietenului nostru comun, nici azi nu am mai fi fost împreună dacă nici el n-ar mai fi făcut pași(mai făcuse în acele 8 luni, dar s-au soldat cu refuz din partea mea, fiind încăpățânată), deoarece sunt foarte orgolioasă și rea uneori; bine, rectific, eram. Între timp am învățat să mai las de la mine atunci când e necesar.

În urma a ceea ce s-a întâmplat, reacțiile din partea celorlalți nu au întârziat să curgă; neputând să își explice de ce naiba ne-am împăcat după atât de mult timp și cum de sentimentele erau încă acolo, deși fiecare vorbea cu altcineva și mai mult decât atât, eram în colțuri diferite ale lumii. Nu am știut să explic la acea vreme, nu știu dacă știu să explic nici acum, deoarece dragostea nu se poate explica prea mult, însă dacă ați trăit o astfel de experiență sau o trăiți acum, vă sfătuiesc să riscați dacă simțiți că nu s-a terminat. Nu trebuie să dați socoteală nimănui, ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla oricum. 

Ne revedem în curând cu alte povești ciudate, Denisa Nițu!