Dincolo de ce înseamnă social-media

Denisa Nițu

De unde izvorăște răutatea față de semenii noștri?

De ce simțim în mod constant să fim răutăcioși cu ceilalți?

Probabil și voi v-ați întrebat la un moment dat în viață de ce există persoane care, în mod constant, sunt răutăcioase sau violente verbal și chiar fizic cu ceilalți sau chiar cu voi înșivă. Probabil v-ați mai întrebat și de unde izvorăște un astfel de comportament, nu-i așa?

Eu tind să cred că toată această răutate pornește din copilărie, de la felul în care ai crescut, de la mediul în care ai crescut, de la familie, de la educație.

Răutatea se naște din suferință, din nemulțumirea de sine, din traume, din frustrări, din limitări. Un om care simte nevoia să fie răutăcios, să atace, să țipe, să acuze, este un om nemulțumit de el însuși. Este un om care nu se simte bine în pielea lui, care nu se simte bine cu viața lui și cum altfel își poate arăta “puterea”, dacă nu prin răutate sau violență? Cum altfel își poate ascunde slăbiciunea, dacă nu prin aceste acțiuni negative la adresa celorlalți?

Ca să conștientizezi că trebuie făcută o schimbare în ceea ce privește comportamentul tău față de oameni și față de tine, de asemenea, trebuie să fii matur, să începi a conștientiza! Trebuie să cunoști sensul maturizării, să știi în ce constă și să vrei să te autoeduci.

Maturizarea este acel proces care debutează în adolescență și se întinde de-a lungul anilor tinereții adulte. Aici nu putem vorbi neapărat despre o perioadă fixă, universal valabilă; aceasta diferă de la individ la individ, în funcție de aspectele personalității și de influența mediului în care trăiește(așa cum spuneam și mai sus). Cu toate acestea, atunci când vorbim despre maturitate, luăm în considerare mai multe aspecte: încredere în sine versus absența acesteia(ceea ce spuneam adineauri), siguranță versus nesiguranță, flexibilitate emoțională versus sărăcie emoțională, flexibilitate mentală versus rigiditate, capacitatea de adaptare versus inadaptare, asumarea responsabilității față de propria persoană, acceptarea necondiționată a propriei persoane și permanenta dorință de îmbunătățire și lista continuă. Totodată, avem în vedere abilitățile sociale, simțul civic, nivelul de dezvoltare a empatiei, autocontrolul, răbdarea și anduranța. Acestea sunt doar câteva elemente care ne determină să privim global conceptul de maturitate.

De asemenea, mai putem vorbi și despre maturitatea emoțională.

        Știți ce sunt emoțiile?

Emoţiile sunt experienţe personale ce se nasc din interacţiunea complexă dintre variabilele psihologice, cognitive şi situaţionale.

Maturitatea emoţională se dezvoltă pe tot parcursul vieţii noastre şi este acea formă de maturitate de la care se poate regresa cel mai repede. Copilul devine matur emoţional pe parcurs ce primeşte permisiunea părinţilor de a avea responsabilităţi şi devine independent.

Un comportament emoţional imatur se poate descrie prin următoarele caracteristici: persoana reacţionează ca un copil, caută compătimire, este orgolioasă, certăreaţă și răutăcioasă, infantilă, centrată doar pe sine şi are mereu cerinţe; este uşor excitabilă emoţional şi se simte foarte supărată dacă pierde, ceea ce o face să se răzbune sau să dea vina pe ceilalți.

Încă din copilărie, majoritatea dintre noi am fost obligați să ne înăbușim pornirile, nevoile și dorințele, acest lucru fiind necesar pentru procesul de educație și socializare.

Când ne naștem, suntem condiționați de pulsiunile noastre primare și egoiste care ne sunt necesare pentru supraviețuire, însă doar prin educație, aceste impulsuri pot fi șlefuite. Însă, atunci când un om este prea mult reprimat, când simte că nu poate să își manifesteze propria personalitate, i se impun prea multe limite, frica îi guvernează viața sau când i s-au insuflat niște credințe care îi condiționează comportamentul și viața împotriva voinței sale, acesta devine frustrat, neîmplinit și trist.

Când un om crede că nu poate să își trăiască viața mult visată, va simți invidie față de cei care o fac. Când vede reușita celorlalți, se simte frustrat. Când vede că alții se înalță, va dori să îi atace sau să le împiedice zborul, doar pentru a nu se simți singur în nefericirea lui.

Când nu este vorba de lipsa de educație și bunul simț, răutatea omului provine din frustrare, reprimare, invidie și suferință, exact ce spuneam la începutul articolului.

Învață să trăiești liber, să te respecți, să îi respecți și pe ceilalți, în același timp, iar astfel nu vei mai simți nevoia să fii rău sau agresiv.