Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

Când o iau în gură, trebuie să te privesc în ochi?! 🙄

      Hei, dragilor!

M-am apucat de licență și tocmai ce mi-am luat un moment de respiro. Am intrat pe facebook și am dat de poza unei vechi prietene și mi-am amintit o fază foarte amuzantă de acum câțiva ani. Eram în liceu și în acea perioadă(una scurtă, ce-i drept) eu și Roxana, pentru că acesta este numele ei, ne-am decis să mâncăm doar fructe atunci când avem poftă de dulciuri, deci cumva intrasem la o cură din asta sănătoasă și cine pierdea acest challenge, să îi spun așa, trebuia să îi dea celeilalte 100 lei. Eram undeva în perioada tezelor și ambele aveam de învățat în draci la matematică. Cred că știți și voi că în această perioadă, în special fetele, mănâncă multă ciocolată. Fie..., mâncăm și când suntem la menstruație, când suntem triste, obosite, fericite..., mă rog, cam tot timpul, s-a înțeles. Eh, acestea fiind spuse, vreau să remarc faptul că amândouă eram disperate după ceva dulce, orice, dar niciuna nu voia să piardă banii, așa că aveam fiecare în cameră mere, banane și portocale.

Ok, să nu credeți că vă încurajez să mâncați multe dulciuri, din contră, să le înlocuiți cu fructe este cea mai bună alegere pe care ați putea să o faceți. Să nu zic că mă simțeam chiar bine, venise ca un bun detoxifiant pentru organismul meu care era alimentat în mod constant cu dulce. Faptul că renunțasem la o cantitate mare de zahăr prelucrat și înlocuisem cu fructe, îmi dădea o energie foarte bună.

Țin minte că eram într-o marți, învățam de zori formulele alea kilometrice de la matematică M1,(pe care oricum nu le înțelegeam suficient), deoarece a doua zi aveam teză și m-am gândit să merg la Roxi în cameră, fără să o anunț. Mă gândeam că o voi găsi dormind sau ascultând muzică și nicidecum învățând la matematică, știind cât de mult ura materia aceasta și își pierdea cumpătul foarte repede, urmând să închidă cartea și să intre pe facebook sau să asculte Vali Vijelie la maxim :))) (sorry, girl, asta făceai).

Mănânc o portocală, gândindu-mă și la faptul că poate mai e cu cineva în cameră și mănâncă ceva ce poate să îmi provoace poftă, mă îmbrac și cobor la parter să mă duc la ea. Cum credeți că o găsesc?! Vă zic eu. Întinsă pe pervazul de la geam, în prosop, cu o ciocolată imensă de milka în gură. Am rămas proastă. Dihania naibii mânca ciocolată și nici măcar nu îmi spusese. Mă uit la ea furioasă și se uită zâmbind la mine, întrebându-mă; “Ce, fato? Când o bag în gură, trebuie să te privesc și în ochi sau cum? Simțeam că înebunesc dacă nu o iau! Ok? Îți dau banii, de fapt, ia-i din geantă și lasă-mă să o savurez în continuare!”

Deci ăla a fost momentul în care am crezut că mor de râs, auzind ce spune dihania, așa că am început amândouă să râdem într-un mare hal, evident că nici banii nu i-am mai luat și m-am așezat lângă ea, acceptând să-mi bage ea insăși în gură o bucățică de milka cu alune(știam ce plăcere nenorocită are dihania să mă vadă că mănânc dulciuri, poate-poate mă îngrășam și așa arăta ea mai bine decât mine) și am stat vreo 2 ore la povești, lăsând matematica să stea împreună cu problemele ei. Acum când i-am văzut poza, îmi dau seama ce fată faină e și ce frumos a evoluat. N-am mai văzut-o de un an și ceva( și atunci întâmplător) și mi se pare total schimbată și mult, mult mai frumoasă și feminină.

Asta am vrut să vă povestesc și vouă, eu m-am amuzat copios când mi-am amintit această fază și am simțit să împart cu voi din întâmplările mele liceene, dacă tot am rememorat amintiri.

    Vă îmbrățișez, Denisa Nițu!