Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

“Dacă vei mai scrie despre mine, iți voi face pipi în pat!”

Ții copilul 9 luni în burtă și primul său cuvânt e “tata”.

Șțiți și voi această vorbă, nu? Ei bine, vreau să vă povestesc ceva și personaj principal este chiar motanul meu, Tom.

De când a intrat în viața noastră, mă simt ca și cum aș avea un copil. Când nu îi convine ceva, plânge( a plânge= meowwwww, până ți se face ție rău). Când îi e foame, plânge. Când vrea să îi schimbi așternutul, plânge. Când nu te joci cu el, plânge. Când i se face sete, plânge. Când vrea afară, plânge.

Cea mai recentă fază pe care mi-a făcut-o Tom a fost chiar ieri. Era ora 11 și încă dormeam. Tom a vomitat pe podea și mai mult de o oră a plâns și a făcut curse pat-jos-geam de m-a înnebunit! După ce nu am mai putut răbda, m-am ridicat, am luat mopul, dezinfectantul și direct curățenie în toată casa că așa vrea Tom. După ce am făcut lună peste tot(am mai călcat și în voma lui), Thomas al meu a încetat din plâns și s-a băgat la somn. Așa, dintr-o dată. Nici măcar un sunet scos!! Să nu îmi vină să îl omor?! Plus de asta, de fiecare dată când îl cert sau chiar îi dau o mamă de bătaie la fund, se duce direct la tati, dar dacă tati îl bate sau îl fugărește cu matura prin casă, tot la el se duce și nu e deloc supărat. Seara nici gând să doarmă în brațele mele, la tati merge și, deși eu sunt cea care se trezește să îi dea mâncare sau să îl țină în brațe dacă plânge, după ce se liniștește tot la tac-su fuge. Să nu îți vină să îl dai spre adopție?  Și dacă îl cert și îi spun că ”Gata, Tommy, te duc eu la buni la țară să te mănânce câinele meu, Bobi!”, începe să facă fața aia înfricoșătoare ca să mă intimideze! Tot el pe mine!

Să nu spun că dimineața când pleacă tac-su la serviciu, fuge la ușă să îl oprească și când aude mașina, fuge la geam să se uite dacă e el, dar când plec eu la muncă, nici nu se sinchisește să se ridice din pat și ca să îl testez, odată, înainte să plec, m-am dus să îi iau punguța cu bobițe din sertar, a auzit-o și a fugit imediat din pat. Concluzia? Pisicul meu e pe interes. Ori are un pact cu tac-su, ori toți bărbații sunt la fel. :)) În urma acestui test cu Thomas în viața noastră, sunt convinsă că dacă el face așa, atunci când vom avea un copil, primul său cuvânt va fi “tata” și tot pe lângă el o să stea când va crește. Vă zic eu, simt!

Nu știu cum reușești, dar bravo, tati, dacă v-aș lăsa eu pe voi doi singuri o săptămână acasă, cred că v-ați lua la bătaie, la câte figuri are fiu-to și ori nu l-aș mai găsi acasă că l-ai dus la maică-ta, ori te-aș găsi cu părul alb în cap.  :) 

Prin urmare, venirea unui copil va trebui să aștepte pentru că, deocamdată, duc lupte grele cu Tommy și, deși mami e mai atentă cu puiul ei, el tot la tac-su se duce să se drăgălășască.