Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

Cum, când și în ce fel a apărut pe mâna mea un inel de logodnă.

 

     Hello!!

Pentru că o fată foarte drăguță m-a întrebat dacă mă căsătoresc și dacă am fost cerută în căsătorie în urma unei poze unde aceasta a remarcat inelul de pe mâna stângă, vreau să vă povestesc cum, când și în ce fel am primit acest inel de logodnă, într-adevăr, după piatra pe care o are.

Ei bine, eram în clasa a XII-ea, eu și iubitul meu eram certați de luni bune și am început să reluăm legătură când eu eram foarte apropiată de un coleg. Mai pe scurt eram în tatonări. Robert începuse să îmi scrie pe wapp(evident, de fiecare dată parcă simțea dacă mișuna vreun băiat pe lângă mine și apărea până să se fi putut lege ceva între noi) și cum vedea că nu îi răspund, mă bloca după ce îmi trimitea mesaje. Mergând spre școală cu acel coleg, fosta mea colegă și prietenă de pe vremea aceea, asculta o nouă piesă lansată de Andra, unde vorbea despre iubire( nu mai știu cum se numește, parcă “iubirea schimbă tot, dar nu sunt sigură) , prin care încerca să mă facă să iau legătură cu el și îmi punea melodia pe repeat. Ok, m-a prostit până la urmă și intru pe instagram; acolo îl aveam blocat. Mi-a luat juma’ de oră să îmi dau seama unde am conturile blocate și într-un final am dat de el. Robert atunci era în Spania, în urmă cu un an ne-am petrecut vacanța împreună acolo.

Îl scot de la block și îi scriu “ De ce îmi dai mesaje și apoi mă blochezi?!”(directă, ca-ntotdeauna).  Îmi răspunde la mesaj imediat; din una în alta ne luăm la ceartă și îmi amintesc și acum, terminasem orele, eram la trecerea de pietoni de la mall-ul vechi din Vâlcea, mă duceam spre Ostroveni, unde locuiam pe vremea aceea și mă certam cu el prin mesaje, iar la un moment dat îi scriu “ nu mai am baterie, ai răbdare să ajung acasă, nu mă bloca!” și îmi răspunde “mda...ok...”. Ajung acasă, pun telefonul la încărcat și îi scriu. Începe să îmi reproșeze, eu de asemenea, ne certăm din nou, după care, după câteva ore în care am lăsat garda jos, cât de cât, atât eu, cât și el, îmi spune să cobor în fața blocului până la fratele său. Evident că îl trimisese pe Remus la mine, însă nu știam de ce; parcă țin minte că mă mințise că a pățit Remus ceva și să cobor repede la el. Am coborât, Remus în fața blocului cu un trandafir, mărțișor și o brățărică. Iarăși circul de pe lume; de ce? pentru că refuzam să le iau. Oamenii se uitau la noi crezând că Remus este iubitul meu, de rușine acesta m-a luat în scara blocului să mă calmeze și să nu se mai uite nimeni; până la urmă am acceptat cadoul, mai mult pentru el, altfel l-ar fi certat Robert că nu m-a convins să le iau. I-am mulțumit, ne-am îmbrățișat și am urcat, după care am continuat să vorbesc cu Robe, ne-am mai calmat și pe seară el a dat-o spre împăcare. Voiam, dar aveam rețineri: dacă ne despărțim iar, dacă n-o să meargă bine, dacă ne certăm, dacă și iar dacă. A doua zi am decis să merg acasă, să iau o decizie fără să fiu influențată de cei din jur, știind că mami cu tati nu m-ar fi presat și m-ar fi lăsat să decid singură. Eram în autobuz cu trandafirul lângă mine(pe care îl priveam întruna) și vorbeam cu el prin mesaje. Voia cu tot dinadinsul să ne împăcăm. Până la urmă, când era aproape să renunțe, văzând că nu vreau, am zis “Bine, ne împăcăm.”

Noi niciodată nu ne-am despărțit din lucruri serioase, idk, înșelat sau vorbit cu alții/altele; ne-am certat și separat doar din chestii mărunte care au dus la certuri interminabile și din orgoliu. Și eu și el suntem foarte orgolioși, încăpățânați, eu că sunt femeie( normal) și cum să mă las mai prejos, el că e bărbat și are orgoliul acela puternic în el(cum, de altfel, este normal), așa că mereu ajungeam să îi zic “ok, ne despărțim, pa” și block sau bagaje făcute și mutat intr-un alt apartament.

Era 2 martie cum am mai zis; 2 este ziua noastră aniversară, 2 este tot ziua în care, de cele mai multe ori ne-am împăcat sau ne-am despărțit; cum? Nu am idee. Poate pură coincidență.

Zilele au trecut și a venit 24 martie, când eu am împlinit 19 ani și atunci am și decis să se întoarcă în următoarea perioadă în România. Ieșeam de la ore și în fața liceului, fratele său, Remus(din nou) cu un buchet imens de trandafiri roșii și albi și în interiorul lor...o cutiuță. Nu aveam idee ce putea fi. Țin să precizez că în acest timp el era pe video call cu al meu, fără ca eu să știu. Eram în mers, scot cutiuța dintre trandafiri și o deschid. Găsesc un inel superb cu o piatră ce strălucea toată în lumina soarelui. Efectiv am amorțit. M-am oprit pe loc și am amorțit. Nu știam ce se întâmplă sau cum să reacționez. Era un inel absolut superb în fața mea, pentru mine, de la iubitul meu. Remus era tot emoționat, Robert era și el(mai târziu am realizat că el văzuse toată întâmplarea și era cu noi, teoretic), eram toți înlăcrimați și parcă nu eram de acolo, nu știam ce să spun. Nu neapărat pentru cadoul în sine, ci pentru cum s-a întâmplat totul; faptul că el nu era fizic acolo făcea ca tensiunea să fie și mai mare. Aveam 19 ani, el exista în viața mea de când nici nu împlinisem 17 ani(deci slabe șanse să țină legătura aceasta), erau sentimente, erau puternice și ne legau chiar dacă eram orgolioși și voiam să ne facem în ciudă unul celuilalt permanent.

Săptămânile au trecut și pe la mijlocul lui aprilie a venit acasă. Eram cu fetele acasă, la apartament, trebuia să merg să ne întâlnim, eram toată emoționată și transpiram întruna, motiv pentru care tot trebuia să mă schimb de haine; într-un final am plecat spre el cu inima cât un purice, am ajuns în fața blocului și mă aștepta pe banca de vizavi. Era emoționat, nu s-a ridicat, m-am dus spre el, l-am pupat și m-am așezat pe genunchii lui, agățată cu ambele mâini de gâtul său, timp în care, de la spate, și-a adunat tăria să scoată un trandafir roșu absolut minunat , pe care să mi-l dăruiască. Atunci a fost prima dată când a văzut live inelul pe mâna mea. El a fost cel care l-a ales, Remus fiind nevoit să meargă la magazin cu Robert pe video call și să îl aleagă. Ca să răspund acestei întrebări, am relatat această poveste și ca să fiu și mai concretă și clară, nu mă căsătoresc, într-adevăr inelul este de logodnă, însă eu îi tot zic să nu mă ceară că răspunsul este nu. :)) Nu pentru că nu îl iubesc, ci pentru că nu vreau să mă căsătoresc împinsă de la spate sau el să fie împins din exterior să o facă; dacă va fi să fie el alesul meu așa cum a fost până acum în viața mea, cu siguranță va exista și o nuntă și probabil și un copil, pentru că el își dorește să aibă copii, spre deosebire de mine.

Chiar acum mi-am amintit că în urmă cu două veri ne-am certat de la niște prostii, eu luând decizia(la nervi) să mă mut în altă parte și lăsându-i inelul lui, considerând că este simbolul relației noastre și nu avea rost să stea pe degetul meu. Pentru că nu mult a durat ”despărțirea”, într-una din serile in care ne tot vedeam, eram în mașină și nu mai știu ce subiect aveam în discuție, dar la un moment dat i-am zis ”hai, știi ceva, lasă-mă, vreau să plec acasă”, la care îmi spune ”nu te las!”, tensiunea creștea pentru amândoi, moment în care m-au năpădit lacrimile și repet aceeași frază, moment în care spune același lucru, dându-i replică ”atunci nu mă lăsa!”, răspunzându-mi ”păi nu vreau să te las, te vreau înapoi în viața mea!”, urmând să scoată inelul din portieră și să mi-l pună pe deget. Nu pot explica în cuvinte ce sentimente mi-au invadat sufletul și mintea, mai ales că am crezut că îl amanetase sau îl oferise altei fete, pentru că în momentul în care i l-am aruncat în față, mi-a zis ”nu-mi pasă, i-l dau alteia așa pe stradă.” :)) și chiar crezusem. Așadar, povești și întâmplări cu noi doi tot am să vă spun, bănuiam cu ani în urmă că o voi face cândva, chiar un coleg și prieten, Narcis, îmi zicea mereu ca suntem pe la sezonul 2, însă nu mai reținea episodul cu noi. :))

Prin urmare, așa a apărut acest inel pe mâna mea și mulțumesc că sunteți aici, alături de mine și aveți tot felul de curiozități cărora vreți să vă răspund.

  Pe data viitoare, Denisa Nițu.