Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

Sunt însărcinată în luna a doua!

 

Sunt însărcinată în luna a doua!

      Da! Acesta este mesajul pe care l-am primit pe facebook în urmă cu două ore de la o adolescentă de 17 ani. Continuă cu “Ce să fac? Îți citesc blogurile și pari un om bun. Te rog, sfătuiește-mă! Nu i-am spus nici iubitului meu..., din discuțiile noastre trecute el nu își dorește un copil, decât după 25 de ani și are doar 22 acum. Sunt cu el de 1 an și jumătate și îl iubesc enorm. Sunt panicată, ai mei m-ar omorî, tata nu îl suportă deloc. Ce să fac? Mi-e frică de avort. Mi-e frică de tot...”

    Cum să răspund la așa ceva? M-am mai confruntat cu mesaje delicate, dar acesta mă depășește. Cum aș putea sfătui o fată care se află în asemenea situație, fără ca măcar eu să fi trăit asta pe pielea mea? Cum pot să îi spun unui copil să dea viață unui alt copil ori să îl omoare? Nu pot!

Este trecut de ora 02:00 și nu știu ce să fac. Nu mai am somn, deși am lucrat 12h și mâine sunt din nou la job. În prima parte am sfătuit-o să facă un exercițiu de respirație pentru a se putea calma și pentru a începe să gândească limpede. Apoi am rugat-o să își ia inima în dinți pentru a discuta cu părinții și iubitul ei. În primul rând, nu este cu acest băiat de câteva zile, ci de mai bine de un an, așadar, consider eu că există sentimente la mijloc. În al doilea rând, părinții ei, dacă o iubesc, nu o vor lăsa să își facă rău, adică să își omoare propriul copil sau să își facă ei rău. După niște calcule simple, ar face copilașul la 18 ani, deci ar fi majoră și l-ar putea întreține și singură, dacă ceilalți nu ar vrea să îi fie alături. Din faptul că mi-a spus că are acestă teamă de părinți, m-a făcut să trag concluzia că nu are o bună comunicare și o deschidere față de ei. “Dacă ți se întâmplă asta, poți spune de la început mamei prin ce treci și cum te simți. Având experiență, poate fi un ajutor important, alături de partenerul tău”, am continuat eu.

Pentru majoritatea fetelor care sunt obligate de împrejurări să rostească aceste cuvinte „Mamă, sunt însărcinată” este un moment de confuzie. Dar şi tinerelor fete şi părinţilor lor le este la fel de greu să depăşească acest moment. În general, părinţii află destul de târziu, pentru că fetele amână la nesfârşit acest moment, de teamă şi, poate, de ruşine. Ele speră ca timpul să rezolve această problemă, dar depinde doar de oameni, de modul în care aceştia privesc lucrurile. Şi numai unii ştiu să accepte lucrurile exact aşa cum sunt. După o scurtă discuţie cu o fată însărcinată(cum este cazul acesta), dincolo de tinereţea ei şi de confuzia în care se zbate, îţi dai seama că mai mult o sperie reacţia părinţilor: „părinţii mei n-ar accepta niciodată ca eu să am un copil fără să fiu căsătorită. Îmi este foarte dificil să le spun că sunt însărcinată” sau exact cum s-a exprimat ea “m-ar omorî”. Dar, cred eu, oricât de supăraţi ar fi părinţii în astfel de situaţii, în timp, e foarte posibil să reuşească să accepte şi întâmplarea şi pe micul nepoţel/nepoţică. Mai toate problemele se rezolvă după naşterea micuţului. Un părinte care îşi iubeşte cu adevărat fiica, nu-i va spune niciodată să plece din casă. Un părinte adevărat se va interesa întotdeauna de binele copilului lui, indiferent câte greşeli (scuzabile sau nu) ar fi făcut acesta.

După lungi mesaje schimbate între noi, în cele din urmă s-a calmat și acum, în timp ce scriam pentru voi această scurtă povestioară, primesc mesaj de la ea cu noutăți: “Deni, am sunat-o pe mama. Speriată, mi-a răspuns imediat. I-am zis că am nevoie de ea și că am ceva urgent ce trebuie să îi spun. M-a întrebat direct “ești însărcinată?”. Am rămas șocată. Nu am mai avut cuvinte și mi s-a tăiat respirația. A continuat prin a-mi spune “stai liniștită, (*****), știam. Ți-am găsit testul în geantă luni când ai venit acasă. Te-am lăsat pe tine să ne spui. Știe și tata. Noi te susținem. Tata a fost un pic supărat...,după care, după lungi discuții , și-a dat seama că nu vrea să își piardă unica lui fiică. Te iubim, (*****)! Trebuie să îi spui lui (******), știi asta, nu?” “Am început să plâng. Încă am ochii umflați. Tatăl meu mă acceptă. Acceptă copilul! Iar mama nu m-a mai certat. Și ei știau tot! Acum trebuie să îi spun iubitului meu, îmi este atât de teamă...; în ultimul timp ne-am cam certat...Voi reveni cu vești, mulțumesc, Deni! Am din nou o urmă de speranță. Simt că am aer, în sfârșit!!!”

Se aproprie de ora 03:00 și încă am emoții. Sper ca mâine, când mă trezesc, să aflu vești bune. Cel mai important este că familia ei, deși o familie strictă și cu un tată care dă cu pumnul în masă și are ultimul cuvânt mereu, este alături de ea. Deși știau, au preferat să tacă până va fi ea pregătită să vorbească. Cât de măcinați or fi fost săracii până în noaptea asta! Câte gânduri or fi avut! Câte griji! În astfel de situații, familia este cea mai importantă. Sper ca ea să fie un caz fericit și ca totul să fie bine. Prin urmare, chiar dacă teama de părinţi sau de partener (în acest caz) este exagerată, fetele au totuşi motive întemeiate de îngrijorare din cauză că le lipseşte un serviciu stabil care să le asigure existenţa, lor şi copilului. Uneori, chiar dacă eşti mai în vârstă şi ai un serviciu bun dar îţi lipseşte familia, tot eşti îngrijorată. Te întrebi dacă o să te poţi descurca cu acea fiinţă care are atâta nevoie de tine. Te întrebi, dacă acordându-i tot timpul tău, nu va fi cumva nevoie să renunţi la serviciu şi, poate, la tot ce ai construit în existenţa ta de până atunci. Dar, indiferent câte probleme am avea, trebuie să ne păstrăm cumpătul. Să încercăm să vedem mai clar lucrurile şi să nu ne lăsăm influenţaţi de părerile unor oameni, care, deşi sunt bine intenţionaţi, nu ştiu ce simţim şi ce dorim noi.

Voi reveni cu vești îndată ce voi primi.

             Denisa Nițu.