Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

Discreție totală. :)))

Cum m-am trezit cu un cont de Tinder fals. Cine este fata care mi-a făcut asta?

          Bună, dragilor!

Știți mulți dintre voi că ieri dimineață am spamat rețelele de socializare cu mesaje ce au legătură cu un cont de Tinder care îmi purta identitatea. În prima fază am fost șocată, apoi am fost amuzată, după care am fost tristă pentru poziția în care mă aflam și mă gândeam că imaginea mea ar putea fi afectată în urma a ceea ce primisem de la niște necunoscuți. Totodată, aș vrea să definim pentru toți ce înseamnă două cuvinte esențiale din acest articol: frustrare și invidie, mai ales pentru cei care mi-au scris ieri.

1-Dacă analizați puțin DEX-ul, veți observa că “frustrat” este doar verb. Așadar, cineva poate fi frustrat de ceva anume. Definiția cuvântului frustrare este acțiunea de a frustra, unde a frustra înseamnă a priva de ceva, a păgubi. Un om poate fi frustrat de bani (de exemplu). Cuvântul este utilizat greșit ca și sinonim pentru complexat. Și eu am făcut această greșeală pe care mi-o asum, dar a venit momentul să învățăm să vorbim corect și să nu mai aruncăm cu vorbe aiurea.

2- Invidie vt [At: NEGRUZZI, S. I, 107 / P: ~di-a / Pzi: ~iez / E: it invidiare] 1 A fi stăpânit de invidie față de cineva Și: a pizmui. 2 A râvni la ceea ce aparține altuia.

Ei, bine, acum că am lămurit, vreau să clarificăm că cel din spatele acestui cont este complexat și invidios și a crezut că îmi poate face rău. Nu frustrat. Asta inseamnă altceva, referitor aici la zecile de mesaje primite de la voi și vă mulțumesc din suflet, dar voiam să clarificăm ce înseamnă acest termen și cum să îl folosim corect; deși eu sunt în poziția de victimă și nu de atacator, prefer să fiu corectă până la capăt și să ne susținem opiniile intr-un mod corect.

Bun. Să revenim la subiect. Eu nu obișnuiesc să accept cereri, nu pentru că aș fi privată de acest drept(care, de fapt, este o alegere), însă am observat că în ultimile zile primesc poate și 10 cereri pe zi de la băieți din Sibiu. Mi-am dat seama că ceva se întâmplase, însă nu știam ce. Mesajele nu erau unele jignitoare, însă erau un fel de “dirty messages” pe care nu le-am luat în seamă până la un moment dat. Unul dintre acești băieți, cum am spus și în postarea făcută pe facebook, mi-a scris să îmi spună că a citit câteva articole și se speriase, crezând că am pățit ceva. De ce? Nu îi mai răspunsesem în “partea cealaltă”. Am fost blank. Când vorbisem eu cu el și nu știam? De ce aș fi vorbit? Ei, bine, așa cum intuiți și voi, prin această remarcă a lui am aflat. Mi s-au pus la dispoziție conversații pe care nici nu le-am putut posta, nu de rușinea persoanei din spatele contului, ci de rușinea mea. Îmi era mie rușine să citesc asemenea porcării. Abia după ce am purtat o discuție cu acești băieți și-au schimbat total atitudinea față de mine și se instalase respectul la mijloc din partea lor împreună cu scuzele de vigoare.

Unii ar spune că mă consum prea mult. Cel mai probabil așa este, asta datorită faptului că țin la imaginea mea și nu vreau să fiu oprită pe stradă de necunoscuți pentru un “blowjob”.

Acesta se pare că nu a fost un act care să împartă taberele, ci toți ați fost alături de mine, asta datorită faptului că mă cunoașteți foarte bine mulți dintre voi.

Ca să mai punctez ceva: Eu în 22 de ani de viață nu am inițiat o conversație cu un bărbat, așa cum reiese din aceste conversații pe Tinder. Niciodată! Nu pentru că mă cred superioară sau mult mai specială decât restul, nu, exclus, ci pentru că eu consider că bărbatul este construit astfel încât să meargă la vânătoare; el trebuie să își vâneze prada, el trebuie să facă primul pas spre a cuceri, ca mai apoi discuția să avanseze într-un mod natural. Asta nu este o regulă, ci doar regula mea pe care mi-o asum! Tot ca un punct bifat aici ar fi și faptul că eu nu am un asemenea vocabular. Iar toți cei care mă cunosc, în mod clar îmi cunosc atât modul de exprimare, cât și vocabularul. O ultimă remarcă ar fi următoarea: mulți dintre voi ați bănuit că ar fi fost fosta mea cea mai bună prietenă considerată ani la rând sora mea. Ei, bine, am crezut că așa este. Chiar am crezut că a fost în stare să mă pună intr-o postură proastă față de voi. Erau unele piste care mă duceau înspre ea, ca mai apoi să îmi pice fisa. În toată viața asta era o singură fată cu care am avut altercații(restul sunt băieți și cu ei m-am bătut până pe la mijlocul liceului). Una singură care a pretins că îmi este prietenă, dar care mă vâna pe la spate. Atunci am început să reiau conversațiile, să citesc în esență, să mă uit la exprimare și la fiecare virgulă pusă mai mult sau mai puțin corect. Și mi-am dat seama. Sau cel puțin asta cred, totul ducând, de această dată spre ea. De ce nu au dus din prima? Nu i-am acordat importanță și chiar uitasem că există. Apoi au urmat alte mesaje care au suspectat-o. Ori asta, ori să fie cineva care mă cunoaște și a vrut să se amuze pe seama mea, dar nu prea am această certitudine. Orice acțiune stă la baza unui motiv sau, cel puțin, așa vreau să cred și nu că suntem niște bolnavi mintali plictisiți de propria viață.

Sunt un om atât de educat că nu voi face tamtam, nu voi da nume, nu voi mai posta alte zeci de poze prin care să susțin că nu îmi aparține mie acel profil(cine are ochi să vadă, vede), însă în urma acestei “glume” proaste am realizat, încă o dată, că să îți pui încrederea în cineva, este uneori cea mai mare greșeală; ah, și încă ceva, prin asta mi-a promovat fără să vrea blogul și mi-a dat subiect de articol. :))

Sincer, atât de bine analizez lucrurile și despic firul în patru încât tind să cred că meseria mea era în poliție, așa cum voiam când eram mică. Bine, voiam medic și polițist la criminalistică, dar viața m-a îndrumat tot spre cifre...asta și faptul că mami m-a născut atât de mică că nici poliția nu m-a vrut, cum ar spune răposatul Vadim, “pitică nenorocită!” :))

Prin urmare, de ce facem rău altora? Din cauza invidiei și a complexelor, nu din cauza frustrării. Acest termen trebuie să fie folosit corect de azi înainte.

Aș fi putut și eu să îi fac rău? Oh, și încă cum! De ce nu o fac? Pentru că tind să cred în karma. Mereu își face datoria. M-a făcut asta să plec capul? Nu! Să îmi închid rețelele de socializare? Nu! Pentru că mă respect și cred în voi așa cum voi credeți în mine.

Care este morala acestei întâmplări? Aceea de a avea grijă cui oferiți atenția, încrederea și energia voastră. Nu faceți rău pentru că vi se va întoarce, mai devreme sau mai târziu. Decât să vă ocupați timpul pentru a da cu noroi în alții, mai bine ați pune mâna pe o carte. Evoluați, nu involuați!

Să ne citim cu bine, Denisa Nițu!