Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

Te vreau, după îți spun în ce poziție! 😏

Vezi și link-ul următor!

 Eram în primul an de facultate, mai aveam o lună până ce terminam și tocmai ce încetasem un contract de muncă, din cauza timpului puțin pe care îl aveam la dispoziție pentru mine, în afară de cel atribuit facultății. Prin urmare, eram de ceva vreme în căutarea unui job part-time sau măcar a unuia care să îmi permită să merg in tihnă la cursuri și să mai am și pentru mine măcar o zi liberă din cele 7. Găsisem un post de call-center sau cum îmi place mie să spun, de centralistă, la o firmă destul de cunoscută din Sibiu; am aplicat pentru această poziție și a doua zi am fost sunată de unul dintre managerii unuia dintre site-uri. Fără ezitare, am planificat o întâlnire cu acest domn a doua zi pentru ora 13:30. Știu că mă îmbrăcasem destul de lejer; mi-am luat un fel de tricou colorat pe mine cu sacou negru și fustă de costum lungă, până la genunchi tot de aceeași culoare, în picioare îmi luasem o pereche de pantofi foarte lejeri roșii și mi-am prins părul lejer cu un machiaj foarte light, ca să dau o impresie bună și să am o imagine serioasă, astfel încât să fiu luată în serios de acei oameni și să fiu acceptată, în cele din urmă, de această companie. Știu că în vremea aceea stăteam destul de prost cu banii și mă zgârcisem la 15 lei pe taxi, așa că am fost nevoită să țin legătura cu acest domn pentru a-mi furniza informațiile necesare ca să ajung la destinație, eu fiind total paralelă cu tot ceea ce ține de orientare în spațiu, străzi sau hărți.

Bun. În cele din urmă am ajuns la această companie, am salutat politicos și am intrat într-unul din site-uri pentru a da interviu. Tipul ăsta mi se păruse destul de “dubioșel”, să zic așa, deoarece de cum intrasem în încăperea spre care el mă îndruma la telefon, nu își lua ochii de pe mine. Cum să vă spun, nu era acea admirație cu care te uiți la o persoană, ci era puțin psycho?! Mă rog, am zis că poate mi se pare, așa că am trecut peste aceste priviri ce parcă mă împungeau și pe care le simțeam în ceafă și am mers spre încăperea unde urma să se desfășoare acest interviu.

Îmi amintesc că la telefon mi-a zis că vom fi împreună cu încă o doamnă manager pentru luarea unei decizii, însă după ce m-am așezat, mi-a spus că suntem doar noi doi și că este chiar suficient. Problema începuse pentru mine cu adevărat în momentul în care acest domn manager nu s-a așezat în fața mea, cum se știe foarte bine că trebuie făcut, ci lângă mine și parcă îi simțeam respirația atât de aproape încât devenise un disconfort total pentru mine acea discuție. Subtil, mi-am tras scaunul mai la dreapta, mi-am îndreptat spatele, am respirat cât am putut de adânc și am continuat discuția(între timp am făcut și niște teste pe foaie), până a început să mă întrebe dacă sunt într-o relație și dacă am angajamente. Ok...Eram la modul “poate vrea să știe dacă sunt măritată și urmează să fac vreun copil, ceea ce mă poate împiedica să mai vin la lucru pe viitor.” În mintea mea tot încercam să găsesc scuze și să cred că sunt eu paranoică. Tipul ăsta avea cam la 25-30 de ani și recunosc, era destul de arătos și șarmant ca bărbat, însă privirea lui mă speria teribil. După ce am mai răspuns la câteva întrebări și i-am spus și eu ce îmi doresc în urma acelei poziții pe care voiam să o ocup, se ridică și îmi spune “Te vreau! Urmează-mă și îți spun după în ce poziție!” Mi s-a tăiat respirația! Era o singură poziție de ocupat în acel site și unde dracului urma să mergem? Am zis “gata, nu e ok!” Cu toate acestea, pentru că sunt tâmpită uneori, îl urmez. Parcă voiam să știu finalul poveștii și doar așa puteam afla, dar ce naiba era în capul meu?! Am urcat la un alt etaj și mergem într-o încăpere mai “ascunsă”, deși termenul mi se pare mult spus; să spunem “retrasă” și îmi zice să mă așez în timp ce își dă sacoul jos. Băh, nene, ce-i asta? Mă simțeam ca într-unul din videoclipurile acelea cu fake taxi. Ce mama dracului este asta? Își ia un scaun și se pune lângă mine, moment în care îmi zice “dacă mă asculți, poți câștiga foarte bine aici și poți ușor-ușor ocupa funcția de manager.” Atunci m-am ridicat, mi-am cerut scuze, dar eu nu mai puteam continua toată această șaradă, clar nu pentru asta mă dusesem acolo. Am dat să plec, mi-am luat geanta și m-a tras ușor de mână spre el(atunci i-am observat și verigheta), zicându-mi “Ies la 18:00, hai să îți arăt acea poziție în care te vreau și de mâine ai contract de muncă și toate facilitățile!”.

Ohhh, no-no-nooo, mister, plec, mersi, adio! Caută-mă mâine de la 3 la 2, pa! Moment în care am plecat! Eram bulversată total și nu îmi venea să cred că, deși simțisem că se împute treaba, încă eram acolo, dându-i o șansă.

După câteva zile m-am angajat ca asistent de magazin sau cum îmi place mie să spun, ca vânzătoare într-un magazin foarte cunoscut de pantofi și de data aceasta am avut la conducere o femeie, ceea ce m-a făcut să respir ușurată.

Sfatul meu este să nu mai continui să stai la discuții dacă ai în fața ta( sau în cazul meu, chiar lângă mine) un astfel de angajator; asta dacă te respecți și îți respecți calitățile și principiile. 

      Mai jos voi atașa o poză cu acea vestimentație(sper să găsesc una cu totul), să nu ziceți că-s eu nebună și că nu era una decentă, ca pentru un interviu. 

           Vă îmbrățișez! 

           *Denisa Nițu*