Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

Îmi place când se udă, îmi place să o ating!

Vezi și aici!

 Saluuutare, dragii mei!

Azi nu vreau să vorbim nici despre virus, nici despre statul acasă(stați acasă, vă rog!).  :))

Cum bine știți unii dintre voi, ieri a fost ziua mea. Recunosc, anul acesta a fost foarte diferit de ultimii 5 ani din viața mea. De ce? De ziua mea a fost alături de mine doar iubitul meu(bine, și pisicul nostru), nu am putut ieși nicăieri, nu mi-am putut face ziua nici la un grătar, club sau restaurant, așa cum obișnuiam, iar afară este vreme de iarnă, total neobișnuit pentru mine. Mulți m-ați întrebat cum s-au desfășurat lucrurile azi. Așa că o să vă povestesc puțin.

Din câte știți majoritatea, de câteva zile nu mai pot lucra(decât online), așa că stau doar acasă și îmi ocup ziua cu diverse activități care să mă țină în priză. Iubitul meu merge în continuare la lucru, așa că jumătate din zi stau singură. Luni, după ce a venit de la serviciu, s-a pus la somn, iar pe seară l-am rugat să meargă să ia un suc, deoarece aveam poftă. Surprinzător, a acceptat din prima, fără să fie nevoie să mă rog de el. Am zis “hmm, poate chiar se plictisește aici.” A stat câteva ore plecat(a fost să ia “ceva” ce eu aveam să aflu mai târziu), apoi a rămas la bârfă cu prietenii și a ajuns undeva pe la ora 22 acasă, în scurt timp fiind furat de somn și eu adormind supărată. Era prima oară când nu îmi zicea “La mulți ani!” în miez de noapte și nu aveam lângă mine nici familia și nici prietenii, așa că aveam motiv să fiu tristă. De dimineață s-a trezit să plece la muncă(la ora 6) și am auzit vag(somnul mă stăpânise bine, deși cam aud dimineața învârteala lui prin casă) cum a ieșit pe ușă fără ca măcar să mă sărute cum face în fiecare zi(nici ușa nu o încuiase).

Eram semi adormită, dar simțeam cum începe să-mi clocotească sângele în vene și am scos printre dinți o înjurătură. Aud de sus cum deschide ușa la mașină, apoi cum o închide, însă mașina nu era pornită. În schimb, se aude liftul. Mi-am zis “Baby, dacă ăsta nu ești tu, ești mort!”, în gând, evident. Apoi am adormit instant, fiind chiar nedormită(am adormit la ora 2) și aud pași dintr-o dată cum se îndreaptă prin întuneric spre mine, după care se face lumină, se apropie de fața mea și începe să mă sărute blând, stând lângă pat cu o cutie roșie, superbă, de catifea în formă de inimioară, care avea în interior mulți trandafiri roșii și albaștri și un mesaj cu “Te iubesc din inimă!” Doamne, parcă mi-a revenit pulsul la normal. A fost cel mai frumos moment de ziua mea. M-a ținut pe jar, făcându-mă să cred că a uitat, ca mai apoi să mă facă atât de bucuroasă.

După încă multe sărutări și îmbrățișări și după ce l-a luat pe Tommy la joacă(trezirea de dimineață), a plecat la job și eu m-am băgat la somn până la 9 și jumătate. M-am trezit, mi-am făcut o cafea(mai nou îmi place să beau cafea), m-am dus pe balcon și mă uitam în zare la pomii înfloriți, ale căror flori erau ude de la ninsoare. Eu iubesc primăvara, iubesc pomii înfloriți și iubesc florile(dovadă este trandafirul de pe mâna mea), însă să văd florile copacilor ude este de-a dreptul fascinant pentru mine. Tare rău mi-a părut că nu am putut să cobor pentru a le mirosi și a le atinge. Văd in ele fantezie, frumusețe, liniște, culoare. Le văd atât de fragile sub picăturile de apă, dar atât de puternice că rezistă greutății lor. Iubesc să le privesc și să le ating, ușor, cât să nu le fac rău. Gândul că ninsoarea le poate provoca moarte mă neliniștește teribil, oricât de fascinante ar fi ele în bătaia soarelui, lăsându-le strălucirea să se așterne pe pleoapele mele.

Din păcate, a trebuit să revin in dormitor, să îmi pornesc netul și să intru pe video conferință pentru unul dintre seminarii(cu întârziere, evident, ca în vremea când mergeam “în format fizic” la facultate). După următoarele cursuri online, mi-am petrecut ziua făcând o temă, răspunzând la mail-uri, la mesaje, la telefoane, m-am aranjat pentru poze(să fiu mai puțin tristă că nu sunt afară cu iubitul, familia și prietenii mei), am gătit și m-am uitat la filme până a venit păpușelul meu acasă, după care am stat cu el pentru tot restul zilei.

Prin urmare, nu a fost atât de urât(nu mă pot plânge, l-am avut pe el), însă a fost clar cea mai neobișnuită zi de naștere de până acum, însă, în continuare vă bat la cap să fiți responsabili și să tratați această perioadă cu maturitate.

      Să ne citim cu bine!

*Denisa Nițu*