Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

Ce am învățat în izolare. Regret nespus acum aceste lucruri.

Râdem, glumim, dar știți faza aia cu “Mi-e dor să le spun prietenilor mei că sunt pe drum, când eu nici măcar nu am plecat de acasă.”? Ei, bine, mă recunosc în această frază în procentaj de 100%. Nu mi-am dat seama până acum cât de mult pot iubi libertatea și natura.

Când trebuie să duc gunoiul sar ca arsă din pat; atunci când ies pe ușă și aud ciripitul păsărilor, văd pomii cât sunt de înfloriți și cum soarele își lasă culoarea printre ramurile lor, jur că mi-aș face un cort în mijloc și nu m-aș mai întoarce în apartamentul meu întunecat niciodată. Ieri, de exemplu, iubitul meu m-a întrebat dacă merg cu el la spălătorie. În mod normal nu m-aș fi dus pentru că știu cât de mult durează să spele mașina și cât stă să o “bibilească”, iar eu îmi pierd răbdarea destul de repede. Dar când l-am auzit, am sărit din pat și direct în șifonierul cu haine m-am băgat, ba chiar l-am și ajutat și nu a fost deloc rău, pot să spun că mi-a plăcut și că de acum înainte devine o activitate plăcută pentru mine, pe care vreau să o repet. Dacă înainte îmi plângeam amarul că merg la lucru și trebuie să muncesc atât de mult, acum îi duc dorul. De când cu nebunia asta, mi-am încetat activitatea și e unul din cele mai triste lucruri din această perioadă. Îmi dau seama că nu prețuiam faptul că puteam merge la serviciu, că eram sănătoasă și capabilă să o fac, că îmi aducea foarte multe beneficii, iar acum, la 22 de ani, pot să spun că stau “pe banii părinților” ca restul tinerilor de vârsta mea. Recunosc, mă flatează acest lucru, să primesc bani după 3 ani de când mă întrețin singură, dar este și frustrant, mă simt din nou ca un adolescent, când părinții mei îmi ofereau bani săptămânal. Dar există și o parte bună, văd bucuria din ochii lor când mă ajută, îi văd că se simt “folositori” să-mi fie alături în perioda aceasta. De exemplu, săptămâna trecută mami mi-a dat încă câteva sute de lei(după ce mi-a dat o sumă destul de mare cu o lună în urmă) și m-a întrebat “Uite, este puțin?”, iar eu eram la modul “Omg, mom, e prea mult, prea mult!”, iar atunci am văzut-o cât de bucuroasă era că eram mulțumită de cât îmi dăduse și chiar mi-ar fi dat și mai mult, dacă aș fi lăsat-o. Categoric, când vom reveni la normal, din primul salariu trebuie să le iau ceva foarte frumos și să ii răsplătesc pentru ajutorul lor necondiționat, mai ales că știu cât de greu le este în toată această situație. Un alt lucru pe care îl făceam înainte și acum îl regret teribil este faptul că atunci când prietenele mele mă rugau să ies cu ele, eu eram la modul “Nu, sunt prea obosită, nu am chef!”. Sincer, de cele mai multe ori chiar mă simțeam obosită și nu ieșeam, însă rareori când mă lăsam convinsă, se sfârșea prin a fi cea mai tare seară posibilă. Chiar mă uitam ieri pe instagram la story-urile de anul trecut, fix din această perioadă și Dumnezeule, cât de fain mă distram. Faptul că le aveam pe ele alături și ieșeam la terasă, în club, prin parc, pe centru, era cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla și nu realizam asta. Ba chiar mă uitam la niște videoclipuri când am ieșit dintr-un bar cunoscut de pe centru cu prietena mea și eu eram amețită de la bere(același Tuborg tot timpul) și râdeam și țopăiam prin centrul vechi, filmând. Acum aș da orice să mă întorc în timp și să nu refuz nicio ieșire. Și pot jura cu mâna pe inimă că în 15 minute aș fi gata, nu mai e nevoie de o oră infernală ca să mă spăl și să mă aranjez. Un alt lucru de care mă plângeam era faptul că merg la facultate, unde trebuia să văd zeci de fețe enervante și profesori care mă plictiseau teribil, însă nu apreciam timpul petrecut cu cele două colege și prietene ale mele. Nu apreciam faptul că mergeam în fiecare zi la Simpa să ne luăm același sandwich nenorocit și același suc dăunător, nu apreciam cât de mult mă făceau să râd și câte lucruri faine învățam de la profii, care, acum nu mi se mai par deloc plictisitori.

Hm, ce ar mai fi?! Ah, da, shopping-ul, bineînțeles. Uram când prietena mea mă trăgea după ea în fiecare zi în mall și eu eram lipsită de chef și vizibil obosită și nedormită, dar acum aș sparge ușa și m-aș duce pe jos la ea în cartier ca să o rog să mă mai ia cu ea oriunde, și până la colț să luăm o fucking hârtie igienică, orice. Ieșirile cu iubitul meu? Oh, Jesus, nu le suportam. Simțeam că mă trage după el în cercul lui de prieteni, unde se vorbește în proporție de 99,9% despre mașini și eu trebuia să mă prefac în fiecare seară că înțeleg ce spun ei și sunt chiar foarte interesată de discuțiile lor interminabile, dar nu apreciam faptul că el se bucura că sunt cu el, că el era relaxat să vorbească o noapte întreagă despre mașini și că asta îl făcea să râdă și să se simtă bine.

Și cu siguranță ar mai fi multe de adăugat, dar pentru azi este suficient și din asta vreau să vă transmit VOUĂ ceva. Apreciați! Apreciați tot ce aveți! Apreciați când vă sună nenorocitul ăla de ceas dimineața și plecați undeva anume, asta înseamnă că sunteți în viață și începeți o nouă zi. Apreciați timpul petrecut cu oamenii dragi vouă. Apreciați o simplă ieșire în parc sau o simplă ieșire în fața blocului. Nu vă mai plângeti de lucrurile de căcat din viața voastră și vedeți doar partea plină a paharului. Eu asta vreau să fac. Și dacă până acum credeam că sunt cea mai bună versiune a mea, azi îmi dau două palme și încerc mai mult de atât.

Mai jos voi atașa câteva fotografii de anul trecut, martie- aprilie.

Vă îmbrățișez,

    Denisa Nițu.