Dincolo de ce înseamnă social-media

Un blog cu DE TOATE!

De ce nu îmi doresc un copil? Ea are 17 ani și este însărcinată în luna a patra.

Mai știți când v-am povestit acum două luni despre o adolescentă care m-a căutat în toiul nopții să îmi spună povestea disperată? Dacă nu vă mai amintiți sau nu ați citit, vă voi atașa un link care să vă ducă la acel articol. Ei, bine, nu am mai ținut legătura cu această fată de câteva săptămâni, poate chiar o lună și un pic, însă ieri vorbeam cu prietena mea, Diana, care, bytheway, s-a apucat și ea de blog și face o treabă senzațională(o să vă pun un link care să vă ducă pe blogul ei, o să vă placă) despre povestea acestei copile. Diana era șocată de faptul că prietenul ei o lăsase baltă în momentul în care a aflat că urmează să aibă un copil și îi povesteam că în urmă cu o lună cei doi s-au întâlnit întâmplător în oraș, oprindu-se unul în fața celuilalt, fără să își spună un cuvânt, amândoi având lacrimi în ochi, privindu-se pierdut. După ce am discutat cu Diana, m-am gândit să îi scriu acestei fete și să mai aflu una alta despre ea, despre cum se simte. Așa că i-am scris azi-noapte. Era online. Se uita la un film cu tatăl ei. Am rămas puțin surprinsă. Știți că îmi spusese că are un tată foarte sever și, în general, e o fire rece, dar m-am bucurat când mi-a zis asta, "pare să fie semn că această sarcina i-a apropiat foarte mult"- mi-am spus eu.

La sfârșitul lui iulie face 18 ani și îmi spunea că s-ar bucura mult să revină lucrurile la normal până atunci și să meargă în vacanță cu familia ei. Nu a adus vorba despre el, așa că nu am vrut să fiu motivul pentru care să devină tristă.

A aflat sexul copilului, va avea fetiță. Și deja s-au gândit la nume, mie mi l-a dezvăluit, însă îl voi ține secret. Pot să vă zic doar că va avea un nume superb. Am vorbit vreo 50 de minute, părea schimbată, se vede că este mult mai puternică. Se apropia deja de ora 01:00, iar înainte să ne urăm un somn liniștit, mi-a zis: “M-a căutat.” Nu am știut cum să reacționez, deoarece nu știam ce înseamnă asta pentru ea și ce sentimente trezește în sufletul ei. Așa că după o ezitare de câteva minute, i-am replicat “E de bine? Te face fericită acest lucru?” și mi-a spus că da. Ca să nu pun presiune, i-am urat să aibă un somn ușor, sperând că vom continua discuția când se va simți pregătită.

Vă spun sincer că mă uimește maturitatea ei și faptul că are curajul să aducă pe lume un copil. Eu nu aș fi avut această tărie dacă mă aflam în situația ei, nu pentru că nu m-aș fi descurcat fără omul cu care urma să dau viață unui copil, ci din simplul fapt că nu mă simt pregătită pentru o astfel de responsabilitate. E un pas imens pentru mine, nu știu dacă mă voi simți vreodată pregătită pentru așa ceva. Și, deși mulți mă critică pentru faptul că nu îmi doresc un copil, cred că am dreptul să-mi menajez viața în felul meu. Nu știu dacă la 28 de ani voi gândi la fel, dar cu siguranță în următorii ‘mulți ani’ nu mă pot gândi la o asemenea experiență. Îmi este destul de dificil să cresc un pisic, îmi pune de multe ori răbdarea la încercare. Știți? E too much. Nu zic că nu este frumos, pentru că îl iubesc cu toată ființa mea, dar îmi vine să îl ucid de cele mai multe ori când plânge noaptea sau când dimineața se urcă pe mine să mă trezească. Mă gândesc doar la “oare dacă, accidental, ar cădea de pe balcon, ar păți ceva?” Și da, știu, nu este moral să spun asta, dar cred că asta este și viața unei mame în anumite momente: too much! Iar eu nu vreau să am o așa responsabilitate curând; mai ales că îmi doresc pentru copil tot ce este mai bun, iar eu să ii fiu cel mai mare și bun exemplu, iar el să fie cel mai educat și deștept copil al universului, să nu mai zic de fericit.

Povestea acestei fete și, nu numai, mă face să port un respect imens, atât pentru mamele singure, cât și pentru mamele tinere. Mamele care fac sacrificii. Cunosc fete care au renunțat la facultate pentru a-și dedica viața copilului, ceea ce eu, personal, nu aș fi putut să fac. Cred că trebuie să fiu pregătită pentru așa ceva, să fiu împăcată cu mine, cu ideea.

Mi-ar plăcea să știu tot parcursul acestei fete, până la naștere și după, și să îl împărtășesc cu voi. Din câte am văzut, ea este foarte fericită că ați empatizat cu povestea ei și că ați susținut-o prin mine. Și vă mulțumește, la fel și eu.

Pe data viitoare,

Denisa Nițu!

Povestea fetei de 17 ani

Blogul Dianei Colu