Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

Susțin ceea ce spune Colo! Femeile merită violate!

Dacă nu știați cine este acest Alexandru Bălan “Colo”, probabil ați aflat în ultimile zile, așa cum am aflat și eu. Sincer, nu m-am uitat niciodată din inițiativă proprie pe canalul acestui om, însă, trebuie să recunosc că, în urmă cu câteva săptămâni, am văzut niște părți cu el dintr-un vlog. Cum? Un băiat destul de apropiat mie(prefer să nu spun cine), adolescent de liceu, mi-a trimis într-una din zile pe snapchat mai multe videoclipuri cu acest tâmpit, în care se amuză pe înfundate la spusele lui și îl susține în ceea ce promovează. Nu vreau să greșesc, dar, dacă îmi aduc bine aminte, domnul în cauză povestea în acel vlog sau live, habar nu am ce era exact, despre experiențele lui sexuale, despre ce fetișuri are și despre cum scuipă el o femeie în gură în timpul actului sexual. Ce poate învăța un adolescent băiat din toată treaba asta? Un adolescent care este la vârsta în care experimentează sexul și începe să cunoască cât mai multe fete? Ce poate să învețe? Să aibă același comportament, normal. Să creadă că este absolut normal să vorbeșți urât cu o femeie, să o numeșți panaramă și să îi ceri insistent să îți arate “găoaza” pe internet sau să o scuipi în gură, pentru că, de altfel, este tot ce ți-ai dori de la un bărbat atunci când faceți sex; dacă nu știați până acum, asta este tot ce noi ne dorim de la bărbatul nostru, dar nu avem curaj să spunem.

Nu știam cine este tipul pe vremea aceea, n-am știut nici mai târziu pentru că nu am vrut să îi ascult contentul de căcat și deloc educativ, asta până acum câteva zile când au devenit virale videoclipurile cu el în care instigă la violență și viol și în care, mai târziu, își cere scuze și spune că a fost doar o glumă(serios, o glumă?!). Câte probleme trebuie să ai la mansardă ca să spui pe internet în fața a mii de oameni că adolescentele de 15-16 ani merită violate și bătute? Omule, înțeleg că ai fantezii, că îți place să scuipi femeia în gură când faceți sex sau să rupi toate hainele de pe ea; dacă toleranța dintre voi este atât de mare încât ți se satisfac toate aceste fantezii ale tale, nimeni nu are o problemă cu asta, dar să vii și să spui pe internet că femeia merită violată, asta denotă, băiatul meu, că ai probleme grave la cap și ai nevoie urgentă de un doctor. Ce mă oripilează mai mult, nu este faptul că citesc comentarii cu “Eu susțin ceea ce spune Colo! Ești cel mai tare! Fetele astea minore chiar merită violate! Femeile merită violate! Umblă numai în curul gol!”, ci faptul că tu, imbecilule, spui că respecți foarte mult femeia și ai o relație de 6 ani acasă. Ce vede femeia aia la tine? Ce femeie în toate facultățile mintale acceptă să stea cu un bărbat care spune că, dacă nu ar fi avut relație, și-ar fi băgat puțin puța în fetele astea de 15-16 ani care stau cu “găoaza” la vedere?! Tu gândești puțin? Dar când ai povestit despre o tipă blondă cu care trebuia să te întâlnești la un festival și a ajuns mult mai târziu decât ora stabilită, ce ai spus? Câte jigniri ai adus la adresa ei? Cum ai instigat la violență? Și asta înseamnă să respecți femeia!?

Personal, nu am vrut să mă bag în tot acest scandal infect, pentru că îmi este silă de oamenii care au o asemenea gândire, însă, mi-am dat seama că, dacă tac și eu, devin complice la ceea ce tu spui pe internet, cretinule! Spui, totodată, că îți respecți mama, pentru că ai fost crescut de ea. Unde este respectul? Tu, omule, nu ai respect nici pentru propria persoană, pentru că îmi vine greu a crede că faci asta doar pentru “divertisment”, iar acasă ești pâinea lui Dumnezeu. Și dacă, totuși, gândești așa, unde este divertismentul în a obliga o femeie să ți se supună sexual? În a bate o femeie cu picioare în cap și pumni în gură sau în a o agresa pe stradă doar pentru că se îmbracă așa cum îi place? Sau, faceți-mă să înțeleg: Eu, dacă mâine mă decid să ies pe stradă în curul gol, că atât mă duce pe mine capul, asta înseamnă că îmi cer a fi violată? Cum mama dracului am ajuns în anul 2020, secolul 21, să gândim că un bărbat nu se poate abține și nu își poate menaja simțurile primare atunci când vede o femeie îmbrăcată provocator? Ce să înțelegem, că sunteți animale? Să înțeleg că nu am voie să mai ies pe stradă machiată, pe stocuri sau cu un decolteu, pentru că risc să fiu violată de bărbații care nu își pot controla simțurile? Dacă asta nu puteți controla, atunci ce puteți? Îmi dau seama că voi, mulți dintre bărbați, nu vă puteți controla nici mânia, nici comportamentul atunci când beți peste măsură, nici emoțiile. Atunci ce puteți? Puteți controla ceva?  Cum se poate că, maram, într-o societate actuală, să gândim că femeia se îmbracă sexy pentru că își dorește să fie violată? Da, mă, deșteptule, de asta ne îmbrăcăm noi, femeile, uneori provocator. Mă bucur că unul dintre voi și-a dat seama care este motivul pentru care o facem. Ba chiar, de acum înainte, de câte ori voi simți să mă îmbrac lejer și sexy, îmi voi pune și o etichetă pe spate, pe care voi scrie “Vreau să fiu violată. Acum sau niciodată, profită!” Credeți-mă, este îngrijorător ca bărbat, să gândești așa. La un moment dat vei avea familie și copii, la fel vei gândi? Probabil vei fi tată de fete, la fel vei gândi? Nu doar femeile îmbrăcate sumar, provocator, sexi sau vulgar au probleme în societate cu dobitoci care le fluieră sau agasează pe stradă. Sunt copile de 12-13-14 ani sau femei în vârstă care sunt agasate pe stradă de bărbați cu probleme la mansardă. Sunt fete și femei care trec zilnic prin violuri și care, în procentaj destul de mare, decid să își pună capăt zilelor din cauza unor astfel de monștri. Sunt copii, băieți, care se uită cu satisfacție la acest imbecil și se dezvoltă cu acest concept. Adolescentul este la vârsta la care își caută repere în viață, în care este curios, în care vrea să experimenteze. Care sunt reperele lui? Faptul că în mediul online există dobitoci cum este Colo, care îi învață rahaturi? Mulți spunem “Păi da, dar de ce au acces la internet? Părinții sunt de vină!”. De acord. Consider că un copil de 7-14 ani nu are ce căuta pe youtube, decât dacă are nevoie să învețe ceva educativ, care să îl ajute în dezvoltarea lui; și nu să se uite la vlogurile românilor care, în proporție de 70%, sunt niște dobitoci care nu știu să lege două fraze și te învață despre cum să ți-o tragi, mai în glumă, mai în serios, despre cum să faci bani ușor, despre cum bacul nu este important în viață și despre cum să promovezi branduri de căcat.

Și? Credeți că va fi tras la răspundere? Vezi să nu! Îți dau câteva motive pentru care consider că nu va fi pedepsit pe măsură: omul are bani, mulți îl susțin în ceea ce a spus pe internet, mulți îl divinizează și îl idolatrizează, mulți au luat-o ca pe o caterincă, iar poliția din România nu e capabilă să își facă datoria. Dur? Maybe. Însă, ăsta este crudul adevăr.

Acum, voi, oamenii normali la cap, mai aveți siguranța să vă lăsați copiii adolecenți de capul lor când vedeți pe cine ia exemplu și în ce fel își consumă timpul pe internet? Nu prea cred. Dacă treaba asta se întâmpla într-o altă țară, omul era linșat. Dar nu, noi suntem în România, unde educația sexuală nu există în școli și unde unul din cinci români cred că este normal ca o femeie să fie violată și bătută. Păi, bă, tâmpitule, nici dacă femeia este de moravuri ușoare și prestează servicii la margine de drum contra cost, nu îți dă ție dreptul să te năpustești asupra ei și să începi să îi cari picioare în gură și mai apoi, să o violezi! Nimeni nu merită să aibă parte de un astfel de tratament, pe scuza că “și-o cere, uite cum umblă!”, dar din păcate asta este România și asta este rasa umană, în care deplinătatea facultății mintale nu mai există. Este țara în care se promovează videochatul, bătaia, uciderea, prostia și analfabetismul. Bravo, cum era aia, mândru că sunt român?

Mândru pe dracu să vă ia!

     Pace!

Aici puteți observa o poză cu un rahat și multă hârtie igienică. Pace! ✌️