Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

Termini facultatea și nu ai idee ce vrei să faci cu viața ta.

   Da, cam așa mă simt. De când am terminat facultatea, mă tot întreb ce îmi place să fac. Ce mi-aș fi dorit să fac și nu am făcut. Mă gândesc la toți acești trei ani de facultate și acum că s-a terminat această perioadă, nu îmi dau seama ce naiba vreau să fac mai departe. Vă zisesem că sunt foarte indecisă în ceea ce privește masteratul. Încă mă gândesc, iar mâine este ultima zi de înscrieri. Încă încerc să îmi dau seama ce vreau să fac, dacă vreau să continui pe contabilitate, dacă vreau să studiez în continuare aici, dacă îmi place cu adevărat. Fără practică nu poți să îți dai seama 100% dacă ceea ce faci este pentru tine. Mă tot gândesc să aplic pentru toate profilele doar cu loc bugetar, însă analizând anii trecuți media de 8 și ceva nu se încadrează aici, iar să apar respinsă m-ar oftica îngrozitor, dar și dacă nu încerc și văd ulterior că este medie de buget, mă supăr și mai tare. Și cu toate acestea, tot mă întreb dacă chiar îmi doresc masterul. Tati spune să îl fac, mami îmi spune să iau o pauză și in timpul acesta să strâng bani și să mă axez pe un loc de muncă. Să nu mai spun că mâine, în ultima zi de înscriere, am și un interviu și mă tot întreb dacă e un semn sau o iau razna. M-ați tot bătut la cap să scriu pe blog, iar eu nu fac altceva decât să vă umplu capul cu nebuniile mele. Mă gândeam azi că tot ce mi-a plăcut să fac, nu am făcut și am ales alte cai, căi care, pentru alții, erau mai benefice și “de viitor”. Îmi amintesc că îmi plăcea mult să dansez, îmi imaginam de multe ori că sunt o dansatoare cunoscută în toată lumea. Îmi amintesc că îmi plăcea să mă uit la meciuri de box(tatăl și sora mea au profesat), și cu toate acestea nu am avut suficientă ambiție sau suficient curaj să merg la box. Îmi amintesc că îmi plăcea să citesc, să scriu și să compun poezii, dar cu toate acestea am ales să studiez patru ani matematică și informatică. “Unde ajungi cu scrisul? Toți scriitorii mor de foame la bătrânețe!” Îmi amintesc că îmi plăcea să cânt, dar când au vrut ai mei să mă ducă la o școală specializată, m-am răzgândit. Așa sunt acum. De o săptămână, o zi vreau la master, o zi nu mai vreau. O zi este ceea ce îmi doresc, o zi îmi dau seama că m-am săturat de stat în școală. O zi duc lipsa acelor trăiri din facultate, o zi nu suport pe nimeni de acolo.

Știu dintotdeauna că sunt o persoană foarte complicată și decid pe moment, dar nu m-am gândit niciodată că voi fi atât de stresată pe tema aceasta. Am început să învăț grilele pentru admiterea de vineri, dar simt că nu vreau să mai merg. Și știți cine trage mai mult acum din cauza mea? Grupul meu de prieteni, familia și iubitul. Cred că i-am adus la disperare și nu am idee cum de încă mă mai suportă. Mă gândesc că o să merg la lucru zi de zi și nu o să am chef de facultate și învățat, dar mă gândesc și că aș putea să fiu cu cele două prietene ale mele(dacă vin) de la care să copiez dacă nu învăț.(glumescccc :)) sau poate nu)

Nu știu cât de limpede am mintea acum, dar sunt curioasă ce o să fac mâine. Nici eu nu știu ce urmează și asta mă sperie îngrozitor. Vorbesc tot timpul despre curaj, dar îmi dau seama că uneori eu la acest capitol sunt total pe lângă subiect. Mă gândesc întotdeauna prea mult și la prea multe deodată, mă gândesc la “ce trebuie făcut”, nu la “ce vreau și ce îmi place să fac”. Am vorbit atât despre importanța fericirii și a împăcării de sine, încât nu mi-am dat seama că sunt prima care aleargă după bani, după “trebuie să fac asta pentru că aduce mai mulți bani” sau “fac asta pentru că este de viitor”, în loc de “vreau să fac asta pentru că mă face să mă simt bine” ori “fac asta pentru că îmi place cu adevărat”. Iar acum mă întreb: Deniso, ce mama dracului vrei să faci în viață?!

Oare sunt și alții care au problema asta? Încep să mă conving că sunt prea încordată și pun problema din prea multe perspective și poate nu este cazul să o fac acum. Am avut atât de multe job-uri din diverse domenii și tot nu îmi dau seama ce îmi place. Cred că asta este problema, de fapt; omul este într-o continuă căutare de sine toată viața, într-o continuă schimbare. Poate ar trebui să ascult de mami și să iau o pauză, să îmi dau seama ce vreau să fac, ce vreau să studiez, dacă Sibiul este orașul care vreau să îmi fie casă, dacă profilul de contabilitate este cel potrivit, dar totodată vreau să fac “lucrurile așa cum trebuie făcute” și cred că aici greșesc de cele mai multe ori. Și vreau să pot schimba asta și să fac naibii o dată ce cred eu că îmi place, fără să mă mai gândesc câți bani aduce, e de viitor, e pe perioadă lungă, e profitabil. Și poate ar trebui să încep prin a mă apuca de tot ce nu am avut curaj să fac de când eram copil. Dacă am riscat atâtea până acum, de ce n-aș mai face-o o dată?! Nu știu cât ați înțeles din ce am scris și câți vă aflați sau v-ați aflat în postura mea, dar am nevoie ori de un start ori de un restart și cred că am început cu dreptul vorbind deschis pentru prima dată aici.

     See u soon,

  Deni.