Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

“Ai tatuaje, ce exemplu ești tu?” / “Căsnicia este să asculți de bărbat.”

  Două subiecte într-un singur articol ce aș vrea să le abordez.

 

  În primul rând, țin să vă spun că nu mă supără deloc genul acesta de mail-uri și părerile contra, le primesc ca atare și le respect, prin urmare, devin prin ele vocală și vă dau răspunsuri pe măsură. Așa cum eu consider că am dreptul de a mă exprima liber fără să cer permisiunea cuiva pentru a o face, așa și voi aveți dreptul să analizați lucrurile și în urma acestor analize să desprindeți o idee/părere/concluzie. Ceea ce spun eu este corect pentru unii și greșit pentru alții, însă asta nu înseamnă că nu îmi pot desfășura activitatea în continuare ca și până acum, fără rețineri.

Ce este foarte interesant este faptul că, unii dintre noi sunt de părere că a avea tatuaje înseamnă a nu te respecta și a nu îi respecta nici pe cei din jur. Pentru unii dintre noi a avea tatuaje înseamnă a fi vulgar, violent sau rău. Eu nu am multe și plus de asta, sunt unele mici. Nu că ar conta dimensiunea lor, ci doar faptul că ele există și mă ajută să îmi exprim trăirile. La începutul acestei etape din viața mea, mai exact atunci când m-am apucat să scriu în mediul online, am spus semnificația primelor două tatuaje. Recent, însă, mi-am mai făcut unul pe încheietură și scrie “patience”-, “răbdare” în limba română. Acesta mi l-am făcut în ziua în care am semnat oficial contractul pentru activitatea mea la un birou de contabilitate. A fost spontan, neplănuit, dar l-am făcut cu tot sufletul. Nu știu cât voi lucra aici sau în acest domeniu, nu știu ce îmi rezervă ziua de mâine și ce decizii noi voi mai lua, dar de fiecare dată când mă uit la mâna mea și citesc acest mesaj, îmi amintesc că am nevoie de răbdare să termin ziua cu bine și să iau decizii bune. Unii dintre voi care mă cunoașteți ați putea spune că nu sunt un om răbdător, ci sunt foarte vulcanică și ușor agresivă. Corect. Însă, anii, trăirile, momentele care vin pe neașteptate în viața mea, oamenii, toate acestea m-au învățat să am răbdare. Mai ales dacă vorbim aici de un job.(răbdarea mea stă pe muchie de cuțit de fiecare dată când pornesc într-o nouă aventură)

Oare cum era aia “nu oamenii cu tatuaje au distrus lumea, ci oamenii în costum”? Înțeleg că pentru unii este revoltător, însă pentru mine este realitate. Să ne uităm puțin la americani. Medici cu tatuaje, polițiști, antreprenori, directori, profesori. Ce denotă asta? Că nu își fac datoria? Că nu se respectă sau că nu îi respectă pe ceilalți oameni? Că nu sunt o dovadă de exemplu? Oare să mă mai repet că avem încă mintea închisă? Nu își mai are rostul să afirm asta, deși mi-o asum de fiecare dată și susțin în continuare acest lucru. Iar referitor la inteligența mea, așa este, degeaba sunt deșteaptă. Am auzit în piață că, dacă îți faci tatuaje, pierzi din materia cenușie. Acum se explică totul. Cum suntem tot mai mulți care ne facem, minoritatea pierde și devenim mai proști în procente. ;)

Și dacă ar fi să trec acum la subiectul acesta cu căsnicia(văd că am stârnit multe controverse), chiar așa trebuie să fie? Asta este tot ceea ce înseamnă căsătoria? Ca femeia să își asculte soțul? Și pe ea cine o ascultă? Vecinul de la 2?

Cu unele femei nu o dau la capăt, dar sunt curioasă cum văd bărbații lucrul acesta. Asta înseamnă căsătoria pentru voi? Dictați și ele fac ce li se spune? Vreți femei ascultătoare? Când dați cu pumnul în masă, să stea “drept” în fața voastră?

Am mai spus-o și îndrăznesc să mă mai repet. Respectul și subjugarea sunt două lucruri diferite! Ascult ce îmi spui pentru că te respect, dar nu îndrăzni să îmi spui că tu asculți pentru că “Așa trebuie! Așa e de când lumea, femeia să facă ce spune bărbatul!” Ne respectăm și ne împărțim viața împreună pentru că ne iubim, schimbăm păreri pentru că suntem oameni diferiți, cu o experiență de viață diferită, cu o gândire diferită, cu un trecut diferit. Ajungem la un numitor comun pentru că avem maturitatea de a ne înțelege unul altuia nevoile, dar nu veniți la mine să îmi spuneți că o căsnicie înseamnă că eu, ca femeie, trebuie să ascult ce îmi spune el, doar pentru că este bărbat și poartă chestiile alea rotunde în chiloți, știți voi care. Într-o relație trebuie să ne ascultăm unul pe celălalt, nu să te ascult eu pe tine, că așa TREBUIE!  

Până la urmă îmi dau seama că atunci când eram mică și îmi spunea mami “cum îți așterni, așa dormi!”, avea perfectă dreptate. Vă limitați la zone de confort obositoare, vă pierdeți tinerețea după ce v-au spus alții să faceți și cum, apoi sfârșiți într-o groapă adâncă cu nemulțumiri, complexe și răutate, de genul “Mărie, uite-o pe aia cum arată, fată! Oare nu zice bărbatu-so nimic?”, “Aia de ce are și eu nu am?”, “Pe unde umblă și aia, o ține ăla în palmă!”, “Uite-o, fată, și pe asta. Fufa dracului, ce nasoală e!”

 

Keep going!