Blogul unei fete nonconformiste

DINCOLO DE SOCIAL-MEDIA

“Ce bine ar fi dacă ar arăta și iubita mea așa!”

  Mă sună azi o prietenă și îmi zice să ieșim pe centru să povestim una-alta că nu ne mai văzusem de la festivitate și nu mai povestisem mai deloc până azi dimineață. Încântată de idee, merg să îmi fac repede un dus, mă îmbrac și merg spre locație. Ne luăm câte un pahar de vin și începem să povestim. Era încântată de primul ei job, care este la fel ca al meu, în contabilitate și îmi spunea cu drag întâmplările din ultimele zile petrecute acolo. După jumătate de oră, se așază lângă noi un cuplu și un băiat, prieten cu ei. Fără să vreau, observ că băiatul din cuplu întoarce privirea în nenumărate rânduri către masa noastră. Îmi continui discuția cu prietena mea, încerc să evit masa alăturată pentru a nu se simți stânjenită fata, însă după aproximativ 20 de minute în care băiatul făcea același lucru, iubita lui sesizează, se uită și ea spre noi, apoi se ridică și spune că merge la baie, ușor iritată de situație. Între timp mă sună mami, vorbim puțin, după care aud discuția de lângă. Băiatul din cuplu îi spune prietenului său “O știi? E fata aia care scrie pe net. Știi tu, bă, are blog din ăla.” Încerc să evit, însă aud în continuare “E mișto rău, bă. Stai că ți-o arăt acum. Mi-ar plăcea să fie și Miruna așa, ce bine ar fi! Uită-te ce mișto e, stai că îți arăt și ce scrie.” La un moment dat mă uit spre ei, prietenul său observă și îi spune să vorbească mai încet. Îmi iau o prăjitură, încep să mănânc, însă îl aud din nou “Uite, frate, am găsit-o acum, o am la follow. Să mor, bro, dacă ar fi și a mea așa, nu m-aș mai uita după alta.” Atunci m-am simțit iritată eu. Mă opresc din mâncat, îmi continui discuția și între timp apare și iubita lui, ușor îmbufnată și tăcută. Nu scoate un cuvânt, se așază mai aproape de el și îl sărută, cerându-i atenție. Noi am cerut nota de plată, am așteptat să vină ospătarul și am plecat, ei rămânând acolo. Acesta este genul de bărbat la care eu nu m-aș uita niciodată. Nu doar că a făcut-o pe ea să se simtă foarte prost, dar a dat și dovadă de un caracter urât. Să vă mai spun cât de frumoasă, finuță și faină era tipa? Vă spun. Este foarte vorbăreață, își alege cu grijă cuvintele(din ce am observat la masă) și are o frumusețe iesită din comun. Nu doar din punct de vedere al trăsăturilor feței, dar și postura în care stătea, rochița colorată pe care o purta și părul prins în codițe care îi scotea naivitatea la înaintare. Iar despre el nu vreau să comentez mai mult, deoarece nu am cuvinte de laudă.

  Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu este absolut deloc ok să îți compari iubita, soția, sora sau mama cu oricare altă fată sau femeie. Nu este absolut deloc normal să faceți comparații între ele sau să le faceți să se simtă prost(să ne faceți). Iar asta este valabil și pentru femei. Ești într-o relație cu un om, l-ai luat așa cum este de la început, iubește-l și prețuiește-l până la final. Nimeni nu este perfect. Toți avem defecte, toți avem complexe, comparându-ne cu alții doar ni le accentuați mai mult și ne faceți să ne simțim nesiguri. Cel mai urât lucru la un bărbat mi s-a părut să facă o femeie să se simtă nesigură pe ea sau să o umilească prin atitudinea lui(să nu vorbim aici de violență și lucruri mult mai grave). De astfel de oameni nu ai nevoie lângă tine, deoarece nu fac altceva decât să te descurajeze.  

 Încă o dată vreau să evidențiez că este foarte important să ai un caracter frumos și o educație bună. Dacă nu ești capabil să stai într-o relație, să îți apreciezi femeia și să o respecți(și invers), stai singur și umblă din femeie în femeie, că nu este un deranj pentru niciunul dintre noi.

 Acum mă gândesc că este foarte probabil să citească asta și sper să se simtă prost pentru cum a procedat. Și asta este valabil pentru toți cei care fac astfel de lucru și nu își asumă relația pe care o au, umblând ca niște “pierde vară” după altceva când, de fapt, au totul acasă. 

Să ne înțelegem, poți să te uiți, poți să admiri, poți să analizezi alți oameni din jur, dar nu îți compara partenerul cu ei, cu texte de genul “dacă ar fi și X așa, nu m-aș mai uita după alta.”

 Astea sunt detalii, țineți cont de ele.